Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea eutanasierii, în forma actuală, va fi blocată. CCR a primit o sesizare în acest sens din partea a 29 de senatori

Publicat in News Timisoara, luni 16 septembrie 2013 ·

Curtea Constituţională va judeca săptămâna viitoare sesizarea depusă de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL cu privire la neconstituţionalitatea proiectului de lege de modificare a OUG 155/2001 privind câinii comunitari.

Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor.

Sesizarea depusă de parlamentari subliniază printre altele că legea diferă mult faţă de forma adoptată în Senat.

Solicitarea înaintată către CCR este semnată, printre alţii, de Haralambie Vochiţoiu (lider grup PP-DD) , Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin Popescu Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius Isăilă (PDL).

Documentul a fost transmis sâmbătă seară Curţii Constituţionale de către cei 29 de senatori.

Potrivit Agerpres, care citează din materialul supus spre analiză CCR:

“Forma în care actul normativ a fost adoptată diferă fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12.03.2013. Printr-un Raport comun din 10.09.2013 al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor (comunicat chiar în ziua adoptării legii în plenul Camerei), sunt aduse modificări de esenţă legii, existând diferenţe semnificative între prevederile art. 4, 7 şi 11 etc. în cazul celor două forme adoptate de Camere: sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân mult mai scurte, sunt stabilite condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile neguvernamentale într-o etapă importantă şi sensibilă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân (eutanasia) etc“.

Referitor la implicarea sa și a partidului pe care îl r

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 35 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 35 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 50 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 44 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 17 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 20 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°