Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficit major de personal medical în şcolile din judeţul Vaslui

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Noul an şcolar a mai adus o veste proastă pentru cei peste 75.000 de elevi din judeţul Vaslui. Nu toate unităţile de învăţământ dispun de cabinet medical, iar deficitul de cadre medicale este de peste 75%.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în prezent,în judeţul Vaslui, doar 44 de unităţi şcolare beneficiază de cabinete medicale. Dintre acestea, 40 sunt cabinete şcolare şi 4 sunt cabinete stomatologice.

În ceea ce priveşte personalulmedical, cifrele sunt şi mai îngrijorătoare. Numărul cadrelor medicale angajate în cadrul acestor cabinete este cu mult mai mic decât necesarul. Doar opt medici, din care trei generalişti, doi specialişti în medicina de familie şi trei dentişti au grijă de cei peste 75.000 de elevi din judeţ, ceea ce înseamnă că un medic ajunge să aibă în îngrijire mii de copii şi să se ocupe chiar şi de trei sau patru şcoli, cu toate că legea le alocă maxim 1.500 de elevi.

Cât priveşte asistenţii medicali, cabinetele medicale au angajate un număr de 66 de persoane, din care 34 se ocupă de preşcolari, 17 de elevii din gimnaziu şi 16 de liceeni.

Ce spune legea

Potrivit legislaţiei în vigoare, fiecare şcoală cu peste o mie de elevi ar trebui să aibă un medic şi doi asistenţi medicali. În cabinetele din grădiniţe ar trebui să fie o asistentă medicală la 60 -100 de copii, în unităţile cu program prelungit, şi o asistentă medicală la 60-80 de copii pe tură în grădiniţele cu program normal. În unităţile şcolare se cere un medic general la maximum 1.500 de elevi şi o asistentă medicală la 800–1.000 de elevi, dar şi un medic stomatolog şi o asistentă medicală de stomatologie la 1.500 de elevi.

Citeşte şi:

Un nou an şcolar, probleme vechi. În câteva sate din Vaslui copiii vor învăţa în dispensarul medical, cantonul silvic sau casă de paiantă

Au şcoală nouă şi vor învăţa în Ocolul Silvic. Sute de ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°