Elevii care învaţă la Colegiul “C. D. Loga” din Timişoara vor putea afla informaţii despre cum să-şi deschidă o afacere chiar din primii ani de liceu sau să studieze în plus la materiile preferate alături de profesori universitari. Cu sprijinul Universităţii de Vest, o sală a liceului a fost renovată şi dotată cu 12 calculatoare, o tablă inteligentă şi sisteme informatice moderne care să faciliteze accesul copiilor la informaţie. Astfel, sala de curs a devenit primul Centru de Antreprenoriat şi Performanţă din judeţul Timiş, o investiţie care se ridică la suma de 10.000 de euro.
Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a afirmat, la inaugurarea centrului, că UVT nu a amenajat sala de la Colegiul “C. D. Loga” ca să-i ademenească pe elevi să aleagă instituţia pe care o conduce, ci “ne dorim să investim cât mai mult în educaţie. Am vrut să demonstrăm că mediul universitar, mediul preuniversitar, agenţii economici şi absolvenţii universităţii pot face lucruri bune dacă îşi coagulează eforturile. Aici vor veni şi cadre didactice de la UVT pentru a pregăti în toate domeniile: matematică, informatică, limba română, ce doresc elevii, evident, într-un mod gratuit”.
Proiectul “Antreprenoriat şi Performanţă”, demarat de Universitatea de Vest cu sprijinul unor sponsori a fost lansat, astăzi, în acelaşi timp, şi în alte trei licee de elită din vestul ţării. Este vorba despre Colegiul Naţional “Decebal” din Deva, Colegiul Naţional “Gheorghe Ţiteica” din Drobeta Turnu Severin şi Colegiul Naţional “Traian Lalescu” din Reşiţa.
Elevii care învaţă la Colegiul “C. D. Loga” din Timişoara vor putea afla informaţii despre cum să-şi deschidă o afacere chiar din primii ani de liceu sau să studieze în plus la materiile preferate alături de profesori universitari. Cu sprijinul Universităţii de Vest, o sală a liceului a fost renovată şi dotat