Daca n-ai apucat să deschizi televizorul sau vreun site de ştiri din România, dar ai ieşit din casă fie şi jumătate de oră, ştii deja că azi a început noul an şcolar. Pe unde te uitai, grupuri de tineri de tot felul se strânseseră să tragă primul chiul al anului-de la deschidere. Văzându-i, am stat să mă gândesc cum arată lumea în care ei merg la şcoală-şi nu mi s-a părut frumoasă.
Încă din generală, apoi în liceu, o parte din ei învaţă în nişte clădiri dărăpănate, renovate acum 30 de ani ultima oară. Îmi aduc aminte când eram în clasa a 8a şi a intrat la noi în clasă mama unui copil de clasa 1. Îl adusese în aceeaşi şcoală în care învăţase şi ea când era de-o seamă cu el şi ne-a zis, cu puţină melancolie (şi mult mai multă dezamăgire): "a, astea sunt băncile pe care am învăţat şi eu".
Băncile vechi, parchetul vechi şi pereţii cu varul corojit permit prafului să se adune şi copiii se pot îmbolnăvi mai uşor. Iar noi suntem prea săraci să ne permitem să-i tratăm, deci nu mai bine investim în mobilier nou?
De la Singapore la Danemarca, s-a vorbit de multe ori despre impactul pe care nivelul de educaţie al populaţiei îl are asupra creşterii economice. Aceste state au cunoscut o creştere a nivelului economic după ce au început să investească în resursele umane şi să dezvolte un sistem de educaţie centrat pe student. Iar asta nu s-a obţinut fără sacrificii-conform unor surse, bugetul educaţiei în Singapore este de 20% din PIB.
În comparaţie, actorii din educaţie militează de ani de zile pentru acei 6% pentru educaţie, în timp ce am trecut puţin de jumătate de acest prag. Iar elevii şi studenţii învaţă pe de rost informaţii neactualizate din cărţi vechi de la nişte profesori care sunt plătiţi cu salarii mici şi nu sunt respectaţi. Dacă avem nivelul economic pe care-l avem, nu suntem prea săraci să ne permitem chestii ieftine în educaţie?
Un lo
