Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BVB va înfiinţa până la finele anului o echipă de vânzări care să atragă companii şi investitori

Publicat in Ziua de Cluj, luni 16 septembrie 2013 ·

Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, vrea să înfiinţeze până la sfârşitul anului o echipă de vânzări în cadrul BVB, care să atragă noi comapanii la listare, noi investitori la tranzacţionare şi brokeri.

"Folosesc acest termen (echipă de vânzări - n.r.), deşi nu îmi place atât de mult, pentru că mai degrabă este vorba despre a spune poveşti credibile, care este situaţia actuală, cum poate influenţa piaţa de capital viitorul unei companii, sau viitorul unei organizaţii. Este un termen tehnic. Prefer business development. Avem nevoie de o astfel de echipă, care să adreseze mesaje, dar şi acţiuni, pentru trei grupuri de participanţi: companii, cele listate sau cele care pot fi listate, investitori existenţi şi cei pe care îi dorim, şi al treilea grup intermediarii (brokerii -n.r.), cei care ar trebnui să aibă mai intens contacte directe cu investitorii şi companiile. Într-un final cineva trebuie să execute tranzacţia, fie că este pe piaţa primară sau secundară", a declarat Sobolewski pentru MEDIAFAX.

Echipa de vânzări va fi înfiinţată până la finalul anului, potrivit directorului general al Bursei.

"Dar al doilea răspuns este că nu îmi place această cale liniară a acţiunilor, ca mai întâi să formăm această echipă şi apoi vom începe «achiziţiile» de clienţi. Aşadar, deja facem asta. Când mă întâlnesc cu cineva, spre exemplu când mă întâlnesc cu un antreprenor polonez care vrea să îşi listeze afacerea din România la Bucureşti, sau când mă întâlnesc cu un antreprenor român care are deja listată o companie la BVB şi acum se gândeşte să îşi listeze o altă companie, atunci facem schimb de opinii, îi prezint ce îi poate oferi acum bursa şi ce le poate oferi pe viitor, sunt un business developer şi acesta va fi rolul meu în viitor. Am nevoie de oameni care să fie concentraţi pe aceasta în fiecare zi, este important să aibă mul

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 8 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 8 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 6 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 12 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°