Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, în căutarea puterii pierdute

Publicat in Revista22, luni 16 septembrie 2013 ·

Preşedintele Senatului şi copreşedintele USL, Crin Antonescu, a reluat ieri într-un interviu acordat Agerpres afirmaţiile făcute cu o săptămână în urmă, când s-a declarat liderul opoziţiei, susţinând că „atunci când eu am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu Guvernul şi cu prim-ministrul. Şi am şi precizat, chiar atunci când am spus-o, că nu e vorba de o opoziţie faţă de Guvern, ci o opoziţie faţă de putere, pe care simt că n-o deţinem”. Antonescu se face în acest fel mesagerul unei dorinţe mai vechi exprimate de Dan Voiculescu şi se poziţionează mai clar ca „alternativă” la PSD şi la actualul Guvern, deşi neagă acest lucru.

Un sondaj Sociopol publicat sâmbătă conţine câteva date care par să vină în contradicţie aparentă cu percepţia ultimelor evenimente. Mai întâi că, în plin scandal Roşia Montană, nici PSD, nici premierul Victor Ponta nu par să fie afectaţi. Ponta este la 41% încredere, nefiind depăşit decât de Mugur Isărescu (49%), în vreme ce Antonescu se află la 24%, aproape la egalitate cu Traian Băsescu, dar sub Sorin Oprescu, 36%, care pare să fi scăpat şi el de ce era mai rău după tragedia micuţului Ionuţ Anghel. Mai mult, PSD este creditat cu 41% din intenţiile de vot, în vreme ce PNL nu are decât 19%, apropiindu-se de PDL, care a crescut la 15%, deşi nu s-a remarcat prin mai nimic în ultima vreme. Faţă de alegerile din 2012, când PNL conta pe 22-24% din voturi, iar PSD pe 33-34%, acum situaţia s-a modificat dramatic în favoarea PSD şi a premierului Ponta. Dacă aceste date se confirmă în sondajele următoare, atunci Ponta va ieşi ca principalul beneficiar politic al guvernării, în vreme ce Antonescu şi PNL vor fi cei care vor plăti costurile. Vineri seară, Antonescu a declarat că ţinta PNL la alegerile europarlamentare este 25%, dar dacă această tendinţă se menţine ar putea avea dificultăţi să ţină piept PDL.

Această scăde

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°