Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDUCAŢIE DE MEDIU: Încep înscrierile pentru „Patrula de Reciclare”

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 16 septembrie 2013 ·

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec dă startul înscrierilor în noua ediţie a programului naţional de educaţie de mediu „Patrula de Reciclare". Programul se desfăşoară prin implicarea elevilor în acţiuni de colectare a deşeurilor electrice şi electronice.

Este al treilea an de când Patrula de Reciclare continuă în judeţul Prahova, participant la program încă de la prima ediţie.

Până pe 11 octombrie, dascăli din grădiniţe, şcoli şi licee sunt invitaţi să îşi înscrie unităţile de învăţământ în program şi să se alăture uneia dintre cele mai active mişcări ecologiste de tineret din România.

Patrula de Reciclare reuneşte, anual, sute de profesori şi mii de elevi pentru care responsabilitatea faţă de mediu reprezintă un element important de conduită. Ei explică membrilor comunităţilor în care trăiesc de ce este importantă colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Programul educativ al Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educaţiei şi se desfăşoară cu sprijinul inspectoratelor şcolare locale, iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este partener începând cu acest an şcolar.

În județul Prahova, partenerul programului este Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploieşti.

Asociaţia RoRec susţine echipele participante prin materiale educative care îi ajută pe copii şi tineri să înţeleagă cât de importantă este colectarea şi reciclarea deşeurilor electrice în scopul protejării mediului.

În cele două ediţii desfăşurate până în prezent, au participat peste 30.000 de elevi şi peste 900 de cadre didactice reprezentând tot atâtea unităţi de învăţământ. Ei au contribuit la colectarea a peste 300.000 kg de DEEE în România.

„Cu o medie de 10 kg DEEE colectate per agent înscris, Patrula de reciclare se ridică la nivelul ţărilor europene fruntaşe în domeniul col

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum 53 minute
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum o ora
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°