Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În UE sunt ţări mult mai corupte decât România

Publicat in Puterea, luni 16 septembrie 2013 ·

România este o ţară care are de ce să fie mândră de ea însăşi şi, totuşi, nu reuşeşte. Aceasta ar fi nemulţumirea preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a apreciat că unul dintre motivele pentru care România are o imagine mai rea decât în realitate ţine şi de faptul că românii nu cred în ei înşişi.

“Am convingerea că România este percepută mai rău decât este ea în realitate. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană când vine vorba de România. De exemplu, azi România e o ţară echilibrată macroeconomic, care are şanse de creştere economică mai mare dacă atrage fonduri europene decât ar putea realiza multe alte ţări. România e o ţară care are o istorie pentru care merită respectată. România e o ţară extrem de frumoasă. România e o ţară cu oameni care în general sunt civilizaţi şi educaţi, iar despre noi se ştiu în UE lucruri mult mai rele şi mult mai puţin importante”, a spus luni Băsescu, potrivit Mediafax, la Forumul European pentru Diplomaţie Publică. El a subliniat că în UE sunt ţări mult mai corupte decât România, în care Justiţia e mult mai temătoare în a se atinge de oameni politici. Şeful statului a precizat că România are de ce să fie mândră de ea şi totuşi nu reuşeşte. Însă, lipsa de credibilitate a României are drept cauză faptul că nu aplică aceste reguli la care a achiesat

România este o ţară care are de ce să fie mândră de ea însăşi şi, totuşi, nu reuşeşte. Aceasta ar fi nemulţumirea preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a apreciat că unul dintre motivele pentru care România are o imagine mai rea decât în realitate ţine şi de faptul că românii nu cred în ei înşişi.

“Am convingerea că România este percepută mai rău decât este ea în realitate. Realităţile româneşti sunt mai bune decât descrierea pe care o avem în opinia publică europeană când vine vorba de România. De e

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost adus în țară

Ziua Constanta acum 25 minute
Astăzi, 24 iunie 2025, Mircea Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, a fost adus în țară. Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în forma complicității. Bărbatul a

Philip Morris International a obţinut certificarea globală pentru drepturi salariale egale EQUAL-SALARY

HotNews acum 56 minute
Această certificare confirmă respectarea principiilor de echitate salarială și de egalitate a șanselor în dezvoltarea profesională a angajaților Philip Morris International (PMI) din întreaga lume. Philip Morris International a primit certificarea g

Val de căldură, caniculă și disconfort termic la Constanța. Precizările Primăriei

Ziua Constanta acum 2 ore
Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța. Începând de astăzi, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi max

Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea NATO de la Haga

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele Nicușor Dan va participa, marți și miercuri, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Haga, în Regatul Țărilor de Jos. Summitul NATO va reprezenta o oportunita

Alexandru Rogobete și-a preluat mandatul de MINISTRU al Sănătății

Gandul acum 37 minute
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, asigură că reforma contribuțiilor pentru concediile medicale nu va diminua veniturile pacienților. Alexandru Rogobete a devenit oficial ministrul Sănătății și a dat primele declarații despre reformele

UPDATE Diana Buzoianu, despre Regia Pădurilor: Trebuie redus numărul de directori şi puse criterii de performanţă pentru Romsilva, care să nu ţină doar de profit/ Sunt o grămadă de criterii suplimentare ce ar trebui luate în calcul/ Controverse Romsilva

News.ro acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, marţi, după preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că trebuie redus numărul de directori de la Romsilva şi că trebuie puse criterii de performanţă la această regie, care să nu ţină doar de profit. Bu

Peste 40 de percheziții DIICOT în șase județe și Ungaria, într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane lei

Gandul acum 2 ore
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice au făcut, marți, 44 de percheziții în șase județe din România, dar și în Ungaria, într-un dosar de fraudă informatică și spălare de bani cu un prejudiciu de 3,5 milioane lei

Ionuț Moșteanu, noul Ministru al Apărării: „România are nevoie de o armată atractivă pentru tineri”

Mediafax acum o ora
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, l-a întâmpinat pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în prezența secretarului de stat Sorin-Dan Moldovan, șef al Departamentului pentru politica de apărare și relații internaționale, a se

Procurorii DNA, obligați de Tribunalul Vaslui să pună la dispoziţie ÎNREGISTRĂRILE din dosarul lui Nelu Tătaru. De ce este acuzat fostul ministru

Gandul acum 30 minute
Tribunalul Vaslui a admis cererea fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, privind suplimentarea probatoriului pus la dispoziţie de DNA în dosarul în care este judecat pentru luare de mită. Decizia este definitivă. O decizie privind strămutarea c

Mihai Leu este în continuare în stare GRAVĂ, la Spitalul Fundeni. Fostul sportiv este intubat și sedat

Gandul acum o ora
Mihai Leu este în continuare internat pe Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Potrivit profesorului dr. Irinel Popescu, acesta este în stare gravă, intubat și sedat, având o evoluție staționară. Mihai Leu este fost campion mond

Vremea

București
acum

34°
mar.

17°/36°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

19°/27°
vin.

16°/31°
Constanta
acum

35°
mar.

18°/35°
mie.

20°/28°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/33°
mie.

18°/37°
joi

21°/39°
vin.

20°/34°