Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Murgu a atacat la Curte eutanasierea cainilor

Publicat in Ziarul de Vrancea, marți 17 septembrie 2013 ·

Mai mulţi deputaţi şi senatori din Parlamentul Romaniei au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care se decide eutanasierea în termen de 14 zile a cainilor fără stăpan care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Printre cei care au fost împotriva legii exterminării cainilor vagabonzi se numără şi deputatul PP-DD de Mărăşeşti, Neagu Murgu, acesta fiind împotriva omorarii animalelor. Curtea Constituţională va discuta acest subiect pe 25 septembrie. Alături de Neagu Murgu, printre cei care au semnat documentul prin care este invocată neconstituţionalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, se numără şi fostul premier PNL Călin Popescu Tăriceanu, alături de alţi parlamentari de toate culorile, mai puţin UDMR. „Forma în care actul normativ a fost adoptată diferă fundamental, atât în ceea ce priveşte concepţia, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul, de cea adoptată de Senatul României la data de 12.03.2013. Sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopţie a câinilor fără stăpân mult mai scurte, sunt stabilite condiţii mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizaţiile neguvernamentale într-o etapă importantă şi sensibilă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân (eutanasia)”, spun susţinătorii. Săptămana trecută, Camera Deputaţilor a votat pentru această lege care prevede eutanasierea cainilor fără stăpan care nu sunt adoptaţi. (Iulia CREŢU)

Mai mulţi deputaţi şi senatori din Parlamentul Romaniei au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege prin care se decide eutanasierea în termen de 14 zile a cainilor fără stăpan care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Printre cei care au fost împotriva legii exterminării cainilor vagabonzi se numără şi

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 17 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 16 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°