Cristian Hostiuc - directorul editorial al ZF-Foto:mediafax.ro Clasa politică şi financiară şi-a asigurat supravieţuirea prin împrumuturi ale statului de peste 40 ml . euro; Ceilalţi supravieţuiesc prin insolvenţă, iar clasa de mijloc este practic îngropată
Acum cinci ani a început oficial criza. Luni, 15 septembrie 2008, în SUA, a căzut Lehman Brothers, una dintre cele mai puternice bănci de investiţii din lume, fiind lăsată să se prăbuşească. De aici, pe rând, ca într-un joc de domino, mari grupuri financiare s-au predat rivalilor, pieţele financiare au rezistat numai cu ajutorul statelor lor naţionale, care au pompat, peste noapte, mii de miliarde de dolari sau euro, pentru a le ţine în viaţă. Ţări întregi – Irlanda, Portugalia, Grecia, Spania şi Italia – au fost ţinute în euro numai prin perfuzii financiare.
Giganţii financiari, stat în stat, de la AIG, Merrill Lynch, Goldman Sachs, Citigroup din SUA, RBS, Lloyds în Marea Britanie, ING (Olanda) şi până la Erste şi Raiffeisen (Austria), au fost salvaţi, practic, cu banii contribuabililor.
La noi, toată clasa politică şi financiară, începând de la preşedintele Băsescu, toate guvernele, partidele parlamentare, continuând cu Banca Naţională şi tot sistemul bancar, s-a salvat pe ea şi apoi pe România, apelând, peste noapte, la ajutorul creditorilor internaţionali FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană şi apoi la împrumuturile de pe pieţele externe. Apoi a urmat creşterea TVA, de la 19% la 24%, care a întors o economie cu un deceniu în urmă şi tăierea salariilor bugetarilor. În final, asta înseamnă o factură de peste 40 ml. euro.
Acesta a fost preţul salvării macroeconomice şi a liderilor politici şi financiari în toţi aceşti cinci ani.
Dacă din punct de vedere macroeconomic am rezistat loviturilor crizei, din punct de vedere microeconomic, cei cinci ani sunt practic un dezastru. O între
