Subiectul arzător al scoaterii aurului din inima Transilvaniei, şmechereşte plimbat şi pârpălit, vreo 16 ani la rând, de elitele noastre diriguitoare, ţine acum, de două săptămâni, în pieţe, lumea ecologistă de pe reţelele de socializare şi, la gura minei, pe flămânzii din Apuseni. Politicienii s-au trezit, şi dânşii, peste noapte, responsabili întru rezolvarea delicatei chestiuni. Propagandistul numărul unu al controversatului proiect minier s-a luat şi el de grijă, schimbând calimera: îşi ia subit mâna partizană de pe Gold Corporation şi se dă neutru, vrând a fi mediator imparţial. Ei, dacă ar mai fi fost în vremurile sale de glorie, pe când se scălda triumfal în băi de mulţime, grabnic ar mai fi sărit acum în foc să-i scoată, el şi nu altcineva, din galerii pe ortacii grevişti ai foamei! S-au cam dus însă vremurile acelea. Boborul nu mai e iubitor cum era el odată.

Totuşi, prilejul e aur politico-electoral curat şi n-ar trebui ratat! Preşedintele s-a gândit să-l abordeze mai pe ocolite; s-o cotească mai întâi, oficialmente, ca oaspete de onoare, pe la serbările naţionale de la Ţebea, dedicate Crăişorului Munţilor. Îl aşteptau aici, cu tot fastul, cohortele de căuzaşi şi aplaudaci capacitate de finul Falcă şi caporalul pocăit Blaga. Simandicosul invitat va face aici oficiile de onoare, după care să pice aşa, din întâmplare, ca un pâlc de pradă electorală, asupra Roşiei Montane. N-a fost cum s-a plănuit. Poate bătrâneţea, poate trecutul politic apăsat de grele păcate, poate ezitările generate de amintirea atâtor contestări şi huiduieli i-au jucat feste. Până să se decidă cum să se mai întoarcă la popor, s-a pomenit că „pisicuţul”, „imaturul” fură startul. Mai tânăr, mai sportiv, mai rapid, mai decis, acesta a descins duminică seara (14 Răpciune) pe tărâmul lui Alburnus Maior, a coborât în mină şi i-a convins pe ortaci să iasă de acolo. Şi toată neaş