Langa butelia cu gaz a furiei publice legata de proiectul minier – furie adunata de mai bine de 14 ani, cu o presiune din ce in ce mai mare – Victor Ponta a aprins chibritul care se numeste Legea pentru unele masuri aferente exploatarii auro-argintifere din perimetrul Rosia Montana si stimularea si facilitarea dezvoltarii activitatilor miniere din Romania. Rezultat? S-a ales scrumul de o buna parte a increderii de care inca beneficiaza, in loc de balbaiala initiala a venit dedublarea intermediara (eu aprob un proiect de lege ca premier, dar nu il votez ca deputat) pentru ca la final sa se ajunga la varianta “curat murdar”, adica un premier care este pentru contra acestei legi sau daca vreti, are o parere dar nu e de-acord cu ea (si –culmea!- nici sotia). Chestiunea este in acelasi timp si din Caragiale, si serioasa – insemnand ca aceasta aparenta balbaiala este de fapt o “lansare la apa” a proiectului pentru a vedea daca “tine”. Daca nu sunt suficienti care reactioneaza fix acum, Parlamentul va vota proiectul si presedintele, mare sustinator de altfel, risca sa ii dea drumul. Sau, apeland tot la Caragiale “Ei, bobocule, asa cum le stii dumneata pe toate, mai rar cineva!”.
Episodul 1: Cateva elemente de culoare din Piata Universitatii/ Marsul din Bucuresti
Cei care spun ca manifestatiile sunt urmarea celor din ianuarie 2012 ori nu au fost prezenti acolo, ori au, metaforic vorbind, o punga neagra pe ochi. Am intalnit oameni complet diferiti. In 2012, oamenii erau foarte amestecati, dar foarte multi intre doua varste, cu un nucleu dur de protestatari revolutionari, nemultumiti pensionari sau bugetari. In mod clar nu toti aveau o facultate la activ. Cu revendicari sociale, in general legate de traiul greu de zi cu zi, de taierea salariilor. Am regasit pensionari, muncitori, o asistenta medicala. Majoritatea bucuresteni, majoritate din cartiere “muncitores
