Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte termocentrale de 1.200 MW vor fi scoase din funcţiune. Printre ele se află şi cea de la Doiceşti

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Şapte termocentrale aflate în subordinea Departamentului pentru Energie, cu o capacitate instalată totală de peste 1.200 MW, vor fi scoase din funcţiune, începând din 2014 şi până în 2019, potrivit unui document aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei.

Astfel, anul viitor vor fi scoase din funcţiune două grupuri de câte 50 MW fiecare de la CET Braşov, precum şi un grup de 210 MW din termocentrala de la Doiceşti, din cadrul companiei Termoelectrica SA.

Ulterior, în anul 2017, un grup de 50 MW de la CET Grozăveşti (din cadrul companiei Electrocentrale Bucureşti SA) va fi oprit, dar şi o termocentrala de 210 MW de la Electrocentrale Deva (din cadrul Complexului Energetic Hunedoara).

Pentru anul 2018 este planificată scoaterea din funcţiune a unui grup de 330 MW de la termocentrala Turceni, inclusă în Complexul Energetic Oltenia. În acelaşi an va fi oprit şi un grup termo de 125 MW de la CET Bucureşti Sud, administrat de Electrocentrale Bucureşti.

De asemenea, în anul 2019, Termoelectrica SA va închide grupul de 210 MW de la Sucursala Borzeşti.

În plus, proiectul de act normativ supus dezbaterii publice este necesar aprobării mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, în perioada 2013-2020, inclusiv Planul Naţional de Investiţii.

Astfel, mai multor companii de stat dar şi private le vor fi alocate certificate pentru echivalentul a 17,85 milioane tone emisii CO2, în 2013 şi în total pentru 71,4 milioane tone emisii CO2, până în 2019. Producătorii care vor primi astfel de certificate sunt: OMV Petrom, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, Electrocentrale Bucureşti, CET Arad, CET Bacău, CET Brăila, CET Govora, CET Griviţa, CET Iaşi, SC Colonia Cluj Napoca E

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 6 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 53 minute
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 6 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

Mediafax acum 5 ore
„Ne despărţim astăzi cu durere de actorul Andrei Ionescu, cel care ne-a fost coleg şi prieten, şi care a slujit scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu talent, modestie, discreţie şi har”, se arată în mesaj. Andrei Ionescu s-a născut pe 17 decembr

Chişinăul spune că devine „un scenariu foarte realist” perspectiva ca Transnistria să nu mai primească gaz rusesc. Ce condiţii pune Gazprom

News.ro acum 26 minute
Încetarea livrărilor de gaze ruseşti către regiunea separatistă Transnistria, după 1 ianuarie 2025, este un scenariu „foarte realist”, a declarat miercuri ministrul energiei, Victor Parlicov, după discuţii cu compania rusă Gazprom, relatează Reuters

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°