Kevin Berigaud, golgheter în Ligue 1 după cinci etape, a lucrat ca mecanic într-un service auto.
Cota lui Berigaud (Evian) este de doar două milioane de euro.
64 de milioane de euro, respectiv 60 de milioane de euro! Atât au plătit PSG şi Monaco pe Edinson Cavani şi Radamel Falcao. Iar după cinci etape din Ligue 1, cei doi au marcat, împreună, cinci goluri. Adică la fel cât colegul lui Dan Nistor de la Evian, Kevin Berigaud, noua senzaţie a fotbalului francez.
La doar 25 de ani, Berigaud are o poveste incredibilă. Format la echipa de juniori a lui Servette Geneva, atacantul nu a fost remarcat de nicio echipă importantă în perioada junioratului. Iar pentru a se întreţine, jucătorul şi-a luat o diplomă de mecanic de la o şcoală postliceală şi a lucrat într-un service auto, unde muncea înainte de antrenamente. Acum, Berigaud a marcat cinci goluri în ultimele trei etape din Ligue 1, două în victoria cu Ajaccio de sâmbătă, scor 3-2, şi este golgheter în Franţa, peste Falcao, Ibrahimovic sau Cavani. Însă vârful francez rămâne modest: „Ştiu că nu am valoarea lor şi că nu mă voi ridica vreodată la acest nivel. Dar am muncit mult şi am ajuns aici, sper să fiu la fel de bun şi în continuare“.
Kevin Berigaud, golgheter în Ligue 1 după cinci etape, a lucrat ca mecanic într-un service auto.
Cota lui Berigaud (Evian) este de doar două milioane de euro.
64 de milioane de euro, respectiv 60 de milioane de euro! Atât au plătit PSG şi Monaco pe Edinson Cavani şi Radamel Falcao. Iar după cinci etape din Ligue 1, cei doi au marcat, împreună, cinci goluri. Adică la fel cât colegul lui Dan Nistor de la Evian, Kevin Berigaud, noua senzaţie a fotbalului francez.
La doar 25 de ani, Berigaud are o poveste incredibilă. Format la echipa de juniori a lui Servette Geneva, atacantul nu a fost remarc