* Primăria recunoaşte faptul că vopseaua albastră a fost o alegere proastă, fiindcă scoate murdăria în evidenţă * se intenţionează să se schimbe culoarea, varianta cea mai probabilă fiind gri * totodată, reprezentanţii Primăriei promit că bazinul fântânii va fi finisat corespunzător * termenul de finalizare a proiectului de reabilitare a fost prelungit de la 12 septembrie la 31 octombrie
Primăria declara, luna trecută, că termenul de finalizare a reabilitării zonei de promenadă de pe Esplandă, inclusiv a fântânii cinetice, expiră la 12 septembrie a.c. Suntem deja pe 17 septembrie, iar fântâna încă nu a fost repornită. "Încă se află în probe!", justifică reprezentanţii Primăriei. Ni s-a explicat că probele vizează în special partea nevăzută a fântânii, adică mecanismul din subteran, cel care pune în mişcare figurinele din inox. Acesta trebuie calibrat şi reglat în aşa fel încât fiecare piesă să funcţioneze ireproşabil.
Din păcate, dacă la mecanismul subteran încă se mai lucrează, nici partea de suprafaţă, cea care, cel puţin teoretic, este gata, nu are acel aspect impecabil pe care ar fi trebuit să-l capete după nişte lucrări de reabilitare întinse pe durata a doi ani. După cum se poate vedea la faţa locului, bazinul vopsit în albastru abia cu o lună în urmă este deja foarte murdar. În plus, chiar dacă nu te uiţi foarte atent, tot observi că tencuiala acestui bazin este foarte prost finisată. Reprezentanţii Primăriei admit faptul că vopseaua albastră nu a fost o alegere tocmai reuşită şi că bazinul mai are nevoie de finisaje.
"Termenul de 12 septembrie a fost prelungit până la 31 octombrie, astfel încât, pe lângă fântâna cinetică şi zona de promenadă a Esplanadei, să se poată finaliza şi reamenajarea spaţiilor verzi de pe laturi. În acest interval, până pe 31 octombrie, vom avea timp să corectăm anumite aspecte ce ţin de fântâna c