Aproximativ 10.000 de persoane au protestat duminică seară în Bucureşti faţă de proiectul de la Roşia Montană, pentru a 15-a zi consecutiv. La finalul celor patru ore de marş prin centrul Bucureştiului protestatarii au revenit la Universitate, unde au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană".
După-amiază, câteva sute de persoane s-au adunat în centrul Bucureştiului, la Piaţa Universităţii. Protestatarii au strigat "Vrem cultură, nu cianură!" şi au cerut anularea contractului cu compania canadiană.
În jurul orei 19.00, protestatarii au plecat în marş spre Piaţa Unirii scandând lozinci împotriva exploatării gazelor de şist.
La ora 20.00, manifestanţii s-au îndreptat spre Piaţa Alba Iulia, flancaţi de jandarmi. Coloana a ajuns în jurul orei 21,00 pe Calea Văcăreşti, iar după o oră şi jumătate s-a reîntors spre Piaţa Universităţii.
După aproape patru ore de marş, la care au participat peste 10.000 de oameni, protestatarii s-au reîntors în Piaţa Universităţii.
Circulaţia în intersecţia de la Universitate, dar şi pe bulevardele Brătianu, Bălcescu, Carol I şi Regina Elisabeta a fost blocată.
În timpul celor patru ore de marş nu au fost înregistrate incidente. Protestatarii au mers pe stradă, dar şi pe trotuare, circulaţia fiind blocată pe traseul pe care au mers manifestanţii.
Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, a declarat că marşul s-a desfăşurat pe traseul bd. Unirii - bd. Nerva Traian - Timpuri Noi - Tineretului - bd. Şincai-Universitate şi că circulaţia rutieră a fost blocată în zonele pe unde au trecut protestatarii.
Aproximativ 10.000 de persoane au protestat duminică seară în Bucureşti faţă de proiectul de la Roşia Montană, pentru a 15-a zi consecutiv. La finalul celor patru ore de marş prin centrul Bucureştiului protestatarii au revenit la Universitate, unde au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montan