Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au efectuat, în ultima săptămână, acțiuni împreună cu reprezentanții Direcției de Mediu, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, în zona Steaua, respectiv în parcul din zonă, ca urmare a sesizărilor referitoare la prezența unor persoane care consumă alcool, degradează mobilierul urban, tulbură ordinea și liniștea publică, nu respectă regulile de conviețuire socială, cetățenii din cartier fiind deranjați. Astfel, au fost depistate și sancționate 11 persoane pentru consumul de alcool, precum și pentru pătrunderea cu câini în spațiul de joacă și abandonarea de resturi nealimentare și coji de semințe pe jos. De asemenea, s-a constatat că obiectele de joacă din parc erau desenate cu graffiti, un aparat de joacă avea brațele rupte, iar fântâna publică avea robinete lipsă.