Neînvinşi în campionat, lupii au consemnat, în sfârşit, şi prima victorie pe teren propriu în actuala stagiune. După 2-0 cu Concordia Chiajna, Petrolul urcă pe locul al doilea în Liga I, la egalitate de puncte cu Astra.
Primul gol a fost marcat de spaniolul Pablo de Lucas, cu o execuţie splendidă, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, fix în vinclul porţii lui Râmniceanu. Apoi, lupii şi-au securizat victoria prin reuşita lui Dore, din minutul 76.
„Se poate spune că scenariul a fost acelaşi ca la ultimele partide cu Concordia, pe care n-am reuşit să le câştigăm. Am dominat, ne-am creat ocazii, însă am ratat foarte mult şi, astfel, am trăit periculos. Sunt bucuros pentru prima victorie obţinută acasă în acest campionat şi sper ca băieţii să fie conştienţi că, de acum înainte, nu mai putem pierde multe puncte pe teren propriu", a declarat, la finalul meciului, antrenorul Cosmin Contra.
Cu cele 15 puncte adunate, până acum, în Liga I, Petrolul ajunge pe poziţia secundă a clasamentului, la egalitate cu noul lider, Astra Giurgiu, dar cu golaveraj inferior.
Runda viitoare, ploieştenii vor juca în deplasare, cu Dinamo Bucureşti, sâmbătă, de la ora 21.30, pe Arena Naţională.
FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 2-0 (1-0)
Marcatori: De Lucas (26), Dore (76).
FC Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo Alves (cpt), Benga, Guilherme – Hoban, Teixeira (61 Mustivar) – Priso (64 Fernandez), De Lucas, Boudjemaa – Camara (70 Dore). Antrenor: Cosmin Contra.
Concordia: Râmniceanu – V. Creţu, Leca, Melinte (cpt), Savin – Neagu (67 Strătilă), N. Roşu, Purece, Coşereanu – Da Silva, Onduku (89 Zaharia). Antrenor: Ionuţ Chirilă.
Neînvinşi în campionat, lupii au consemnat, în sfârşit, şi prima victorie pe teren propriu în actuala stagiune. După 2-0 cu Concordia Chiajna, Petrolul urcă pe locul al doilea în Liga I, la egalitate de puncte