„L-a prins DNA-ul pe Icsulescu?! Dar l-a prins şi pe Igrec, nu?!”, exlamă ritos unul dintre invitaţi într-o emisiune. Nu înţeleg de ce vina cuiva ar scuza vina altcuiva, dar mă dau bătut: de cînd mă uit la discuţie, nu înţeleg nimic. Şi cînd te gîndeşti că am butonat numai să-mi alung plictisul...
Emisiunea este despre baronii locali, şi invitaţii, cu concursul nonşalant al moderatorului, vorbesc de parcă baronii de astăzi s-ar putea asemăna cu cei de odinioară. Strigă ”Bethlen” şi ”Avram Iancu”, al cărui tată, vai, vai, a fost jude, ”un om foarte bogat, puţini ştiu asta!”, urlă unul dintre jurnalişti.
Concluzie: oameni bogaţi au fost dintotdeauna, iar Radu Mazăre, ne luminează invitatul cărunt, face năzbîtii pentru media, dar are o viziune, un proiect.
Aş vrea să spun că nu poţi compara un ins care s-a îmbogăţit azi dimineaţă datorită chiar funcţiei pe care l-a primit din partea alegătorilor şi unul care nici nu ştie şi nici nu-l interesează de fapt de cînd este bogat. Aşadar, orice comparaţie cu aristocraţia din trecut mi se pare ridicolă, ca să nu spun mai mult.
Pe de altă parte, baronii de astăzi ”se văd” exclusiv datorită scandalurilor lor. Desigur, e şi cusurul mass-mediei, dar cine îl forţează pe unul sau pe celălalt să facă declaraţii jignitoare sau să se îmbrace în nazist? Eu cred totuşi că sunt personaje care înţeleg prea repede şi prea de bunăvoie dorinţa de scandal a presei.
Cred că pericolul e vizibil. Dacă se văd numai narcisismul, orgoliul nemăsurat şi aroganţa, tot mai puţini se vor obosi să aibă viziuni. Oare la ce să mai aibă nevoie de asemenea nimicuri dacă tot vor apare pe sticlă?!
Să nu vorbim despre baronii de altădată, să vorbim numai despre De Gaulle, fiul unui profesor de filozofie şi literatură. Am auzit odată că şi-a plătit maşina din banii proprii. Cînd ştirea asta va fi difuzată despre un baron actual d
