Pe vremuri, dacă e să dăm crezare cohortelor de pensionari fesenişti şi batalionului de femei de la APACA, era suficient să apară Iliescu ca să răsară soarele, chiar şi în pragul serii. Astăzi, când apare Ponta nu mai iese nici măcar un soare cu dinţi, în schimb se ivesc, din pământ, din iarbă verde, tot felul de indivizi în salopete, care se fac că muncesc.

Dacă vă mai amintiţi, în urmă cu vreo lună, când toată presa vuia că de şantierul metroului din Drumul Taberei s-a ales praful, deodată apare Ponta şi şantierul prinde viaţă şi duduie de ritmurile muncii susţinute. A doua zi, evident, prin zonă sufla vântul, nici urmă de muncitori.

Unde să fi dispărut toate echipele alea de pontatori n-am habar, dar culmea e că n-a trecut nicio săptămână şi scena s-a repetat, la Rediu, în Moldova, la gazoductul Iaşi-Ungheni. Zeci de muncitori se căzneau să monteze ţevi, ca-ntr-un furnicar al hărniciei, sub privirile mongoloide ale premierului. Ghinionul naibii a făcut însă ca Ponta să plece, în aceeaşi seară, iar a doua zi, de pe şantierul de la Rediu dispăruseră nu doar muncitorii, ci şi utilajele, ba chiar şi ţevăraia, abia montată!

Acum, ce să vezi? Nişte mineri se blochează în subteran, la Roşia Montană şi ameninţă să nu mai iasă de-acolo până nu se votează proiectul Gold Corporation şi până nu le face şi lor guvernul un lac balneoclimateric de cianură, să aibă unde-şi obloji oasele, la bătrâneţe. Foarte straniu e că minerii aveau salopete impecabile şi căşti mai albe ca neaua, spre deosebire de colegii lor din Gorj, care-s mai murdari ca nişte coşari.

Stau şi mă întreb: oare greviştii în cauză chiar erau mineri get-beget sau tocmai fuseseră aduşi cu ziua, din Drumul Taberei, via Rediu? Nu de alta, dar la câţi regizori de talent există în USL, de la Stivăn Şpilberg (Hrebenciuc) la Vittorio De Sila (Iliescu), nu m-ar mira ca toate poveştile astea să fi