Alergând de la o sală la alta, în „maratonul” obişnuit în zilele de festival, mult prea multe şi încărcate cu tot felul de manifestări care îşi găsesc sau nu rostul într-o astfel de „construcţie” ce se vrea de elită, am încercat să urmăresc reperele de posibil interes… real.

Am constatat, din nou, că uneori „pe afară era vopsit gardul” sau că „politica” de a anunţa schimbări în distribuţii fără a menţiona şi… cine a fost înlocuit, se menţine pe aceeaşi linie… diplomatică, în timp ce articolele publicate abundă de superlative şi aprecieri extaziate, rezultând deci că totul este „mai mult decât perfect”.

Pe de altă parte, sigur că oricine a observat prezenţa aceloraşi solişti vocali în varii programe, aşa cum, spre exemplu, tenorul Marius Budoiu a apărut şi în rolul titular din cele două spectacole cu Otello la Opera Naţională (pentru că Peter Seiffert nu a mai venit) şi într-o partitură enesciană şi în teatralogia wagneriană sau că baritonul Ştefan Ignat era „singur pe rol” în Iago, urmând să fie şi Oedip în opera enesciană, dar şi Alberich în aceleaşi opere de Wagner (numai că… a fost înlocuit încă de la prima repetiţie…); sigur că uluitoare este brusca solicitare a corului „Preludiu” (pregătit de Voicu Enăchescu) în partituri de o factură în care nu a evoluat niciodată până acum – opera preclasică Orfeu de Monteverdi cu ansamblul „La Venexiana” sau poemul Isis de Enescu-Bentoiu alături de Orchestra din Lucerna -, dar nu mai miră pe nimeni nimic…

Iar corul Filarmonicii a cântat şi sub bagheta lui Daniel Barenboim (care a dat un autograf adresat corului, fotocopiat în comunicatul oficial, dar prezentat ca… o scrisoare personală de mulţumire a dirijorului, din nou pentru ca totul să fie hiperbolizat), apoi va evolua şi în compania vestitei St. Martin in the Fields şi cu Orchestra Naţională a Rusiei dirijată de Horia Andreescu. Adevărul este că şi Coru