Trupa de Teatru a Casei de Cultură din oraşul Panciu, a obţinut Marele Premiu cu spectacolul „Prinţesa şi porcarul”, de Dumitru Solomon, în regia lui Cătălin Sfîrloagă.
Evenimentul, aflat la cea de-a III-a ediţie, s-a desfăşurat în perioada 9-15 septembrie 2013. În cadrul acestuia, Iris Tiron a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal (rolul „Prinţesa”), iar Simona Chirilă - Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (rolul „Garofiţa”). De asemenea, Iris Tiron a mai obţinut Premiul II la Secţiunea „Poezie” şi Premiul III la Secţiunea „Monolog”, iar Vlad Steclaru a primit Premiul III la secţiunea „Poezie”.
„Trupa de Teatru «Protha» ne-a reprezentat, încă o dată, cu succes, la unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din ţară. Marele premiu, obţinut cu «Prinţesa şi porcarul», reconfirmă nu numai valoarea şi talentul tinerilor noştri actori, ci şi ambiţia, seriozitatea şi permanenta dorinţă de autodepăşire de care dau dovadă în orele de repetiţii, care nu sunt deloc puţine şi nici uşoare! Pe această cale, ţin să le multumesc atât actorilor, cât şi regizorului Cătălin Sfîrloagă, pentru premiile de la Fălticeni şi să le urez mult succes la viitoarele concursuri! Totodată, vreau să-i asigur, încă o dată, de sprijinul autorităţii publice locale a oraşului Panciu, care încurajează şi susţine drumul spre înalta performanţă a tinerei generaţii”, a declarat primarul Ion Petre.