Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa din Pătrăuţi, inaugurată după cinci ani de la începerea lucrărilor

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 16 septembrie 2013 ·

Grădiniţa din Pătrăuţi a fost inaugurată sâmbătă, după trei ani în care constructorul a refuzat s-o predea pentru că nu i-au fost plătite lucrările realizate. Practic, după şase ani de la începerea lucrărilor, copilaşii din Pătrăuţi vor putea învăţa în condiţii civilizate.

„Acest proiect de investiție s-a derulat prin HG 300/2007, având o valoare totală de 1.156.000 de lei, iar lucrările au început în anul 2008. În 2010 lucrările au stagnat din cauza lipsei de fonduri, constructorul primind de la Guvern doar suma de 603.000 de lei, proiectul fiind finalizat în acel moment în proporție de 90%”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale Pătrăuţi, profesorul Lucian Vasile Ruşti.

Panglica inaugurală a fost tăiată în prezenţa mai multor oficialităţi, în frunte cu Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, şi consilierul judeţean Neculai Bosancu. La eveniment au participat şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Gheorghe Lazăr, precum şi primarul comunei Pătrăuţi, Vasile Breabăn.

„Copiii, indiferent de vârstă, au dreptul fundamental la învățătură, iar misiunea asumată de lege a reprezentanților administrațiilor publice, indiferent de culoarea politică, este de a crea condiții optime, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice care se fac responsabile de actul educațional”, a arătat Cătălin Nechifor.

Inaugurarea grădiniţei din Pătrăuţi a avut loc cu ocazia Zilelor Comunei, iar în afara oficialităţilor au fost prezenţi şi foarte mulţi părinţi şi dascăli.

Grădiniţa din Pătrăuţi a fost inaugurată sâmbătă, după trei ani în care constructorul a refuzat s-o predea pentru că nu i-au fost plătite lucrările realizate. Practic, după şase ani de la începerea lucrărilor, copilaşii din Pătrăuţi vor putea învăţa în condiţii civilizate.

„Acest proiect de investiție s-a derulat prin HG 300/2007, având o v

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Plan Roșu de Intervenție la Tariverd, județul Constanța Trafic blocat complet pe DN22 după ce un autocar cu cetățeni ucraineni s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
Un autocar în care se aflau 55 de cetățeni ucraineni s-a răsturnat, astăzi, 25 iunie 2025, în afara carosabilului, pe DN22, în apropierea localității Tariverde, județul Constanța. Din fericire, potrivit primelor informații, nu sunt persoane rănite.

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 5 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 5 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Olanda va dona României 18 avioane de luptă F-16

Ziua Constanta acum 5 ore
Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești, potrivit jurnalistului specializat în chestiuni de apărare Radu T

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum 2 ore
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Ce a răspuns Nicușor Dan, întrebat despre întâlnirea diplomatului Lazăr Comănescu cu ministrul rus Lavrov

HotNews acum 2 ore
Lazăr Comănescu este secretarul unei organizații de cooperare la Marea Neagră ca persoană fizică, nu ca reprezentant al statului român, a răspuns președintele României, întrebat despre întâlnirea din Rusia a diplomatului român cu ministrul Lavrov. L

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

Video Patru copii, sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul a tras cu pistolul spre polițiști

Adevarul acum 2 ore
Incident grav într-o comună din Dolj, unde patru copii au fost sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul și-a amenințat soția și a tras cu pistolul asupra polițiștilor chemați să intervină.

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Vremea

București
acum

33°
mie.

18°/34°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

31°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

28°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
mie.

15°/33°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

34°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°