Lanţul Cărtureşti a deschis o librărie în Băneasa Shopping Center, pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, lângă cinematograful Grand Cinema Digiplex. “Alte două spaţii Cărtureşti urmează a fi deschise până la sfârşitul lunii octombrie, ridicând numărul librăriilor la un total de 16, în 9 oraşe: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov, Constanţa, Arad, Suceava, Ploieşti”, potrivit oficialilor companiei.
Pentru deschiderea librăriei, Cărtureşti a colaborat cu biroul de arhitectură Square One, care a realizat şi conceptul altor spaţii Cărtureşti din Bucureşti, Constanţa.
31.000 de titluri de cărţi vor fi pe rafturile acestei librării. Valoarea investiţiei nu a fost făcută publică.
Lanţul de librării Cărtureşti, deţinut de antreprenorii români Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, va ajunge la afaceri de 10 milioane de euro în acest an, în creştere cu 8,7%, potrivit estimărilor proprietarilor.
Bazele afacerii Cărtureşti au fost puse în 2000 de către cei doi antreprenori, cu o investiţie iniţială de 15.000 de dolari. Pentru cele trei noi librării ce vor fi deschise anul acesta s-au alocat circa un milion de euro, potrivit lui Şerban Radu. Cărtureşti va mai deschide librării şi în AFI Ploieşti şi în Promenada Mall din Floreasca (Bucureşti).
Anul trecut, compania a deschis librării în centrul Palas Iaşi şi în AFI Palace din Bucureşti.
Consumul de carte din România ne plasează pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene, având în vedere că un român cheltuieşte în medie 4-5 euro anual pe cărţi. Această cifră este însă una estimată de editurile locale, care mai susţin că valoarea pieţei de carte se ridică la 80 - 100 de milioane de euro.
Sistemul de distribuţie a cărţilor nu este foarte bine dezvoltat în România, fiind puţini jucători pe această piaţă. Printre lanţurile care activează pe această nişă se numără Compania de Librării