Una dintre cele mai vechi practici încurajate tacit de către dascăli, fondul școlii, este o ilegalitate, spune ministrul Educației, Remus Pricopie. Acesta a declarat că a demis personal un director de școală care le cerea elevilor să contribuie cu bani la cheltuielile unității școlare. Sursa: EVZ
'Este inadmisibil aşa ceva. Cadrele didactice trebuie să respecte legea. Este fraudă când un cadru didactic încearcă să impună anumite auxiliare, ca să nu mai vorbim de faptul că este şi evaziune fiscală. Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al şcolii. De fapt, aceia nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţe, nu există transparenţă în utilizarea acestor bani, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu, ca părinte, pot să iau decizia că pot să contribui cu ceva, dar şcoala nu mă poate obliga. Am eliberat din funcţie un director de şcoală, undeva în nordul ţării, pentru că am primit pe facebook din partea comitetului de părinţi mesaje care m-au nemulţumit. Am verificat situaţia, era corectă, acea doamnă nu mai este director', a declarat Pricopie, citat de agerpres, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional 'Mihai Viteazul'.
Din Ploiești. În altă ordine de idei, ministrul Educaţiei a precizat că nu este mulţumit de faptul că 24% din şcolile nu au primit avize sanitare pentru că nu sunt racordate la sistemul de canalizare sau apă curentă.