Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oare am avut dreptate?

Publicat in Vox Publica, luni 16 septembrie 2013 ·

La data de 5 septembrie a.c. am postat un text numit “Precizari fara mari sperante privind protestul “Rosia Montana”. Comentariile de dedesubt n-au fost cine stie ce magulitoare. Reiau azi un paragraf, care, poate dupa ultimele “evolutii” se vede in alta lumina.

“In ceea ce priveste protestul in sine, pornind de la propria experienta si de la concluziile pe care le trag dupa citirea comentariilor cred urmatoarele. Incep prin a spune ca, dupa tot ceea ce am citit in legatura cu contractul de exploatare,dar si vazand amploarea si pasiunea cu care este el contestat, plus unele din argumentele economice, SUNT ABSOLUT de acord ca trebuie abandonat.Probabil ca va si fi, din ratiuni electorale. Totusi, din punct de vedere comercial, dupa cate inteleg, aceasta presupune asumarea unor costuri destul de consistente. Este iluzoriu ca ele vor fi platite altfel decat din buzunarele noastre ale tuturor. Poate ca acesta este un cost ce trebuie platit.

In al doilea rand, nu ma pot opri sa avansez, cu riscul de a-mi pune in cap “revolutionarii” Rosia Montana, un scenariu privind viitorul acestui protest si bine ar fi sa nu fie asa. Dincolo de aceasta distractie nocturna cu ocupatul alternativ de bulevarde pe care si eu as gusta-o din plin daca as mai avea varsta(si naivitatea) protestatarilor, este clar pentru mine ca protestul este deja “epuizat” deoarece cu maxima probabilitate si-a atins deja scopul. O astfel de multime excitata si fara lideri autentici, nu se poate insa opri din “miscare” chiar daca azi presedintele, premierul, plus toti politicienii la un loc ar iesi la televizor si-ar spune ca proiectul Rosia Montana este abandonat pe vecie.(…). Nu stiu daca se va intampla asta azi, maine sau in weekend. In schimb, cu maxima probabilitate, cred eu, vor deveni masa de manevra pentru politicieni.De fapt, sunt deja, dar nu constientizeaza.

Anunt de utilitate

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 47 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°