Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orasele din judet, in pericol de desfiintare

Publicat in Arad Online, luni 16 septembrie 2013 ·

Scris de Alin Gherasim - Un proiect de lege propune desființarea orașelor care au sub 25.000 de locuitori. Județul Arad ar mai rămâne doar cu municipiul.

ARAD. Vor să transforme orașele în comune. Mai mulți deputați PSD au întocmit un proiect de lege care prevede ca orașele care au sub 25.000 de locuitori să fie încadrate ca și spațiu rural. Pentru că aceste localităţi nu au fost încadrate în zona rurală, ele nu au putut beneficia de sprijin pentru investiţii privind îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea economiei, spun deputaţii. În atare condiții, în județul nostru, din zece orașe, câte avem în prezent, ar mai putea rămâne unul singur: municipiul Arad. Și asta pentru că niciunul dintre orașele noastre nu are mai mult de 25.000 de locuitori. Proiectul de lege, însă, nu este privit cu ochi buni de edilii șefi ai localităților vizate să se transforme din orașe în comune. „Această lege ne-ar dezavantaja foarte tare. Noi am reușit să prindem proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă care vizează dezvoltarea orașului și creșterea calității vieții locuitorilor. Nu sunt de acord cu această lege. Dar, dacă va fi votată, asta este. Nu avem ce să facem”, a spus Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Nicolae Aaniței, primarul din Curtici, spune că, din punctul lui de vedere, mutarea trebuia să fie exact invers, adică orașele să „înghită” comunele din zonele limitrofe, nu să se desființeze.

Nicolae Aaniței, primarul din Curtici, spune că, din punctul lui de vedere, mutarea trebuia să fie exact invers. „În primul rând, vreau să precizez că la noi nu se simte faptul că avem sub 25.000 de locuitori pentru că suntem un centru economic important în județ. La fel, bani pentru investiții avem. Însă, deși pe noi nu ne ia nimeni în seamă, eu aș fi făcut această mutare exact invers. Adică aș fi adunat comunele pe lângă orașe și aș propune o unitatea adminis

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 18 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 16 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 33 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 32 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 33 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°