Requiem-ul de Giuseppe Verdi în Festivalul Internaţional „George Enescu“ ediţia 2013 trebuie să rămână un întreg plin de energia luminoasă a finalului în cheie majoră.

Cronică realizată de Ecaterina Stan

O dovadă a devoţiunii Maestrului de anvergură mondială, Antonio Pappano, faţă de partitura marelui compozitor italian – aniversat al anului, la 200 de ani de la naştere.

Antonio Pappano dirijează cu competenţa marilor maeştrii convinge că „instrumentele“ la care cântă, de data aceasta Orchestra şi Corul Academiei Santa Cecilia din Roma şi cvartetul de solişti, sunt prelungiri ale sufletului său. Peste gesturile expresive şi mai mult decât eficiente, între dirijor şi cei de pe scenă se naşte o legătură rară, convingătoare şi mai ales profundă.

Maestrul italian născut la Londra colaborează cu ansamblurile din Roma de opt ani. În construirea „catedralei“ sonore a Requiem-ului verdian, corul Academiei Santa Cecilia a avut rolul major. Ansamblul datează din 1566. Calităţile fiecărui cântăreţ erau/păreau a fi cele ale unui solist, cu toţii împreună fiind non plus ultra în privinţa omogenităţii. Plaja dinamică a fost generoasă, nuanţele au avut culori rafinate, fără urmă de duritate sau masivitate greoaie. Corul a ştiut să şi „şoptească“ cu claritatea unui… diamant! Maestrul/dirijorul corului – Ciro Visco – are un merit deosebit şi performanţa sa profesională a fost complementară cu cea a lui Antonio Pappano.

Un univers copleşitor

Orchestra a fost plină de personalitate şi, totuşi, maleabilă, atentă, permanent şi neobosit prezentă. Instrumentiştii au reacţionat prompt la orice solicitare a dirijorului, au ştiut să se asculte între ei, să modeleze sunetul în funcţie de cor, de solişti. Antonio Pappano le-a dozat intensitatea utilizând posibilităţile Sălii Palatului, a căr