La finalul săptămânii trecute, N. Silviu, în vârstă de 29 ani, din municipiul Tulcea, a fost identificat în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, pe strada Victoriei. Din cercetările efectuate de către polițiștii rutieri s-a stabilit faptul că cel în cauză avea permisul de conducere anulat. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, a fost oprit în trafic, în comuna Dăeni, un moped condus de către B. Fanica în vârstă de 36 ani. În urma verificării documentelor legale și în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapt pentru care acesteia i s-a întocmit dosar penal.
În aceeași zi, tot în localitatea Dăeni, a fost oprit în trafic B. Ionuț de 28 ani din comună, în timp ce conducea un mopedul First Bike. Din verificările efectuate a rezultat faptul că cel în cauză nu avea permis de conducere.
Toți cei trei s-au ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
La finalul săptămânii trecute, N. Silviu, în vârstă de 29 ani, din municipiul Tulcea, a fost identificat în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, pe strada Victoriei. Din cercetările efectuate de către polițiștii rutieri s-a stabilit faptul că cel în cauză avea permisul de conducere anulat. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, a fost oprit în trafic, în comuna Dăeni, un moped condus de către B. Fanica în vârstă de 36 ani. În urma verificării documentelor legale și în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, fapt p