► Vine toamna. Ploaie, lapoviță, chiar ninsoare, că oricum s-a dat clima peste cap, fir-ar el de codoi să fie… În multele voastre drumuri cu mașina prin țară (că, na, benzina e ieftină ca braga și timp liber avem toți mereu), poate o să treceți și peste niște poduri și poate o să remarcați semnul ăla cu “atenție, gheață pe pod”. Nu mulți, dar unii dintre voi poate se vor întreba, într-o doară: “Băi, da’ de ce îngheață podul în timp ce restul șoselei e încă OK, chit că plouă?”. Pentru curioși, avem și răspunsul: în genere, podurile sînt făcute din oțel sau din ciment. Astea două sînt foarte bune conductoare de căldură. Deci cînd aerul care-l înconjoară are în jur de zece grade, podul ajunge foarte repede la temperatura aerului și, deci, îngheață orice apă mai apare pe el: de la ploaie, de la umiditatea din aer… Pe de altă parte, șoseaua e făcută din asfalt, care e un izolator termic mai bun, și mai are un avantaj uriaș: pe sub ea nu trece aerul, ci stă pe sol, care are temperatura mai mare ca a aerului. Tot motive climatice stau și la baza faptului că pe sub poduri asfaltul este mereu bușit: apa din aer condensează pe suprafața podului, iar în caz de ploaie se scurge fix sub pod, se infiltrează încet-încet în asfalt, înghețul o dilată și se ajunge la fisuri. Normal, dar faptul că e un proces natural n-ar trebui să ne oprească din înjurat autoritățile: treaba lor ar fi să știe ce se întîmplă (sau chiar să nu știe, dar să constate că-s tranșee pe-acolo) și să repare, naibii, șoseaua. Că doar și de-aia le plătim. Sau, mă rog, văd că se poartă, să facem un referendum pe tema asta.
► Și tot cu venitul toamnei. Sau, mai degrabă, cu plecatul verii. Acum o să vă lovească nostalgia după valurile mării, deci cumva, din motive neînțelese, veți căra pînă în vîrful muntelui o cochilie din alea spiralate după voi ca să ascultați oceanul. Și, bineînțeles, veți duce melcu