Creştinii din Germania sunt indignaţi de felul în care o artistă a ales să-l prezinte pe Iisus în cadrul unei expoziţii intitulate "Strident şi liniştit".
Justyna Koeke (36 de ani), lector la Academia de Artă din Stuttgart, a realizat un film în care joacă rolul Fecioarei Maria, iar Iisus este portretizat cu ajutorul unei păpuşi gonflabile, care are un penis vizibil şi două testicule inegale.
Într-o altă scenă, artista apare în braţe cu un falus cu aripi uriaşe, iar în alta îl aruncă prin aer pe pruncul Iisus, ţinându-l doar de cordonul ombilical.
"Nu intenţionez să stârnesc un scandal, ci vreau doar să ridic câteva semne de întrebare asupra poveştilor biblice care mi se par complet nerealiste", a declarat Justyna Koeke.
Demersul ei artistic nu a fost primit prea bine de preoţi, care s-au declarat consternaţi. "Această reprezentaţie încalcă sentimentele religioase. În ciuda întregii libertăţi artistice, este o formă de blasfemie", a declarat pastorul Matthias Vosseler, citat de cotidianul german "Bild".
foto: bild.de
Creştinii din Germania sunt indignaţi de felul în care o artistă a ales să-l prezinte pe Iisus în cadrul unei expoziţii intitulate "Strident şi liniştit".
Justyna Koeke (36 de ani), lector la Academia de Artă din Stuttgart, a realizat un film în care joacă rolul Fecioarei Maria, iar Iisus este portretizat cu ajutorul unei păpuşi gonflabile, care are un penis vizibil şi două testicule inegale.
Într-o altă scenă, artista apare în braţe cu un falus cu aripi uriaşe, iar în alta îl aruncă prin aer pe pruncul Iisus, ţinându-l doar de cordonul ombilical.
"Nu intenţionez să stârnesc un scandal, ci vreau doar să ridic câteva semne de întrebare asupra poveştilor biblice care mi se par complet nerealiste", a declarat