Zeci de mii de constănţeni au avut astăzi parte de o supriză neplăcută. Au aşteptat, de la primele orele ale dimeneţii, mijloacele de transport în comun, dar acestea nu au sosit. Şoferii Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa au intrat într-o grevă generală. Deşi s-a spus că este spontană, momentul, prima zi de şcoală, pare a fi ales intenţionat. La sediul regiei, şoferii din schimbul I stăteau în curte şi-şi împărtăşeau nemulţumirile între ei sau cu presa. ”Nu se mai poate aşa. Nu mai putem trăi. Avem rate, a început şcoala, avem copii. Nu mai avem cu ce să îi trimitem la şcoală”, a spus un şofer. Angajaţii spun că salariile pe care le primesc sunt de circa 1.100 de lei în mână. ”Fără sporuri ajungem la 600 de lei. Şi pentru 1.100 de lei în mână trebuie să faci 32 de ore suplimentare. Ne-au pus şi sporul de vechime în salariu de bază, ca să îl impoziteze şi pe ăla”, a spus alt şofer. Oamenii s-au plâns şi de faptul că munca este grea, că în Constanţa se conduce ”ca la nebuni”. În plus, muncesc şi sâmbăta şi duminica. ”Duminica trecută am dus 3.000 de oameni în Mamaia, la restaurante, unde le-a dat primăria de mâncare. De ce au apelat la RATC?”, se întreba alt angajat, referindu-se la gestul unor patroni de restaurante de a oferi o masă bătrânilor, la solicitarea primarului Radu Mazăre. Oamenii erau hotărâţi să nu cedeze, chiar dacă li s-a spus că vor fi daţi în judecată. ”Ştiţi ce şoferii din Bucureşti? Dar cei din Tulcea? Dacă vă spunem, nu vă vine să credeţi. La noi de ce nu se poate?”, au mai spus şoferii. Făceau referire la salarii de două ori mai mari decât ale lor.
Haos în oraş
În oraş haosul a fost general. Chiar şi la amiază, după şase ore de când greva fusese declanşată, oamenii stăteau în staţii, aşteptând autobuzele. Părinţii care îşi duceau copiii la şcoală au întârziat. Bătrânii care beneficiază de gratuitate au aşteptat cu orele. Ni