Marin Cilic va putea reveni în competiții anul viitor, în februarie, urmând să rateze Australian Open. ITF consideră că jucătorul croat a ingerat substanțe interzise din "neatenție".
A mai căzut o victimă, tot una din spațiul ex-iugoslav și tot un jucător de Top 20. Marin Cilic a fost suspendat oficial de către ITF pe o perioadă de 9 luni, după ce croatul a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul de la Munchen, când i s-a descoperit un nivel foarte ridicat de glucoză.
Cazul a suscitat o sumedenie de comentarii și speculații în ultimele luni, toate plecând de la tăcerea ITF, care a așteptat până când a avut o decizie finală pentru a face un anunț oficial. Însă toată lumea tenisului știa despre ce s-a întâmplat la Munchen, antrenorul său a confirmat public că însuși jucătorul a recunoscut veridicitatea acelui test, iar cel mai clar semn că e ceva în neregulă a fost dat de absența prelungită și nejustificată din competiții a lui Marin. Fost jucător de top 10, Cilic n-a mai jucat tenis de când s-a retras din turul doi de la Wimbledon, acuzând o accidentare la genunchi.
Nu mai departe de weekendul trecut, Andy Murray a cerut să se facă lumină cât mai repede. “Cred că e momentul să afle toată lumea ce se petrece. Toți vorbesc despre el și e destul de evident că n-a trecut acel test. Nu înțeleg de ce pur și simplu nu se anunță asta. Nu e ca și cum ar fi accidentat. A trecut prea mult timp, iar el nu joacă. Nu pricep de ce nu se clarifică totul”.
Iar clarificarea cerută și dorită de toată lumea a venit în această seară.
Citește continuarea articolului, plus detalii despre ceea ce ITF nu a lămurit în cazul croatului.
Marin Cilic va putea reveni în competiții anul viitor, în februarie, urmând să rateze Australian Open. ITF consideră că jucătorul croat a ingerat substanțe interzise din "neatenție".
A mai