Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Badea: Dacă preşedintele spune despre un cetăţean care nu este condamnat că este infractor, trasează o direcţie, impune un curs

Publicat in Antena 3, marți 17 septembrie 2013 ·

Dacă preşedintele spune despre un cetăţean al României care nu este condamnat că este infractor, trasează o direcţie, impune un curs, este de părere Mircea Badea, comentând astfel declaraţiile făcute de Traian Băsescu la adresa lui Dan Voiculescu.

„Din tot ce-a prestat preşedintele astăzi, aş vrea să remarc felul în care dânsul direcţionează justiţia. În orice ţară de pe planeta asta, dacă reprezentantul administraţiei prezidenţiale spune despre un cetăţean al României, care nu este condamnat, nici la fond, că este infractor nu comite doar o inexactitate sau o ticăloşie, ci trasează o direcţie. Impune un curs. Justiţia nu şi-a spus cuvântul, domnul Traian Băsescu, da. În calitate de...? În calitate de preşedinte al României nu are cum să-şi spună punctul de vedere în legătură cu ceva ce se află în justiţie şi justiţia încă n-a decis”, a spus Mircea Badea la "Sinteza zilei".

„Cred că peste tot pe planetă, în lumea civilizată, din care ne revendicăm, dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, multe voci s-ar fi arătat indignate pentru o asemenea prestaţie. Foarte periculoasă pentru ideea de democraţie şi pentru ideea de justiţie. Trăind în România, zgomotul de fond, mâlul acesta în care ne bălăcim mentalităţile sigur că a făcut să nu se întâmple nimic”, a concluzionat realizatorul emisiunii "În gura presei".

Citeşte mai multe despre: Mircea Badea In gura presei Sinteza Zilei Traian Basescu justitie

Dacă preşedintele spune despre un cetăţean al României care nu este condamnat că este infractor, trasează o direcţie, impune un curs, este de părere Mircea Badea, comentând astfel declaraţiile făcute de Traian Băsescu la adresa lui Dan Voiculescu.

„Din tot ce-a prestat preşedintele astăzi, aş vrea să remarc felul în care dânsul direcţionează justiţia. În orice ţară de pe planeta asta, dacă reprezentantul a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum 50 minute
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 50 minute
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

NUMERELE extrase la tragerile de duminică, 23 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Duminică, 23 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc joi, 27 iunie 2024. La tragerile loto de joi, 20 iunie 2024, Loteria Română a acordat p

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum 30 minute
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Tragedia de la Natisone. Cristian este căutat pe malul râului. Echipele de căutare au găsit cartea de credit şi cercelul uneia dintre fete

News.ro acum o ora
Cristian Molnar este căutat acum pe malul râului Natisone, la Premariacco, în Friuli, după ce salvatorii au scotocit defileele periculoase ale râului, "atât cât a fost posibil să caute", a explicat primarul localităţii, Michele De Sabata. "Dar faptu

Horoscop pentru duminică, 23 iunie 2024. Prietenii, tema principală în aceste zile

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Avala

Zeci de mii de israelieni au demonstrat la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

News.ro acum 3 ore
Zeci de mii de manifestanţi care fluturau steaguri israeliene şi scandau sloganuri împotriva guvernului premierului Benyamin Netanyahu s-au adunat, sâmbătă, la Tel Aviv, cerând alegeri anticipate şi eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza, relatează

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 13 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Vremea

București
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

24°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°