Cea mai populară dintre componentele „Inelului Nibelungului“ va putea fi audiată astăzi, la Sala Mare a Palatului, în interpretarea Orchestrei Simfonice Radio din Berlin, dirijată de Marek Janowski.

După Prolog, această a doua operă deschide lanţul povestirilor legate de istoria Walhallei. La laitmotivele cunoscute se adaugă altele noi, dând o mai vastă interpretare faptelor. Aspectul poematic ca şi cel puternic dramatic se îmbină în Walkiria, cea mai populară dintre componentele Inelului Nibelungului, datorită unor fragmente celebre şi în audiţiile simfonice – Cavalcada walkiriilor şi Despărţirea lui Wotan. Arta orchestratorului devine uimitoare prin complexitatea imaginilor simfonice şi sugestivitatea lor. Partitura a fost încheiată în anul 1856, când Wagner proiectează cea de-a treia lucrare.

Actul I. Wotan a avut, împreună cu zeiţa Erda, nouă fecioare luptătoare, walkiriile, care au misiunea să aleagă cei mai mari eroi, meniţi a apăra Walhalla. Cu o muritoare, Wotan a avut de asemenea doi copii, Siegmund şi Sieglinde, care sunt legaţi de jurământul aurului. După moartea mamei, Sieglinde a fost forţată să se mărite cu Hunding, iar Siegmund şi-a pierdut urma.

Într-o seară, tânărul ajunge, gonit de duşmani, în casa lui Hunding şi se simte irezistibil atras de Sieglinde. Hunding recunoaşte în el un duşman de moarte, dar, după legile ospitalităţii, îi îngăduie să rămână peste noapte. În amintirea lui Siegmund stăruie promisiunea tatălui său de a-i dărui sabia victorioasă. Deodată, zăreşte mânerul unei săbii înfipte în trunchiul din mijlocul casei, iar Sieglinde îi povesteşte că, în ziua căsătoriei sale, un necunoscut a înfipt-o acolo, spunând că va fi smulsă doar de un erou. Sub razele argintii ale lunii, Siegmund înţelege că femeia şi sabia îi aparţin. Cu un gest puternic o smulge şi o botează Notung (fiica nevoii). Strălucind de fericire,