Călătorule care, venind cu automobilul după un lung şi obositor drum de la Oneşti, de la Braşov sau chiar de mai departe, intri în Bacău coborînd dealul Măgura… - nu te speria! Ceea ce îţi apare dintr-o dată în faţă la intersecţia benzinăriei nu e o halucinaţie. Nu e nici monstrul din Loch Ness, nici vreo navă extraterestră şi nici roata norocului.
Este rodul pasiunii pentru artă monumentală a domnului primar Romeo Stavarache. Susţinută cu sîrg de somnul consilierilor săi locali. Cam aşa se întîmplă: nu doar somnul naţiunii naşte monştri, ci şi somnul raţiunii cîtorva reprezentanţi ai săi, aleşi pe listele de partid. Avionul de vînătoare care stă spînzurat în sensul giratoriu de acolo, în mijlocul unei imense schelării circulare de metal sudat, este, din cîte se pare, cochilia unui IAR dat la casare. Iar alături, dacă ai timp să arunci o privire, vei vedea încă una din ctitoriile stavarachiene, o clădire imensă şi mai tot timpul goală, intitulată prezumţios Centru de Afaceri şi Expoziţional.
Venit în Bacău de nu se ştie unde - deşi sunt unii care susţin că ştiu - şi ajuns primar mai degrabă datorită gafelor lui Dumitru Sechelariu, care l-a precedat, domnul Romeo Stavarache şi-a descoperit de-a lungul celor trei mandate tot felul de talente, printre care şi acelea de arhitect, sculptor şi ctitor de aşezăminte, devenind în cele din urmă un fel de mic Ceauşescu de provincie. În sensul că, dacă vreunul dintre subordonaţi îndrăzneşte să-l contrazică, rămîne în scurt timp fără serviciu. Cam ăsta-i argumentul de bază. “Stavarache a schimbat oamenii din jur de parcă erau cai la poştalion. Eu i-am fost alături de la PC, când a cîştigat alegerile, pe urmă am mers cu el la liberali, dar l-a luat de cap puterea. Nimeni nu-l mai putea contrazice, el ştia şi decidea totul. Plus că au apărut tot felul de neica-nimeni, care au început să-l pupe… undeva, iar ăştia au deve