Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii au bani de drum doar pentru zece zile din lună

Publicat in Ziarul de Roman, luni 16 septembrie 2013 ·

Sumele care vor fi decontate lunar de Ministerul Educaţiei pentru elevii navetişti acoperă doar o treime din costul abonamentelor. Abonamentele lunare propuse de transportatori sunt de trei ori mai scumpe.

Cu banii pe care îi primesc de la Ministerul Educaţiei pentru abonamente, elevii navetişti ar putea ajunge la şcoală cel mult zece zile pe lună. Ca să nu aibă absenţe, ar trebui să scoată din buzunar mai mult de jumătate din banii care le trebuie pentru a face naveta la liceu la oraş. Ministerul Educaţiei a anunţat plafonarea sumelor care vor fi decontate în acest an şcolar, în funcţie de distanţa pentru care a fost emis abonamentul. Astfel, indiferent cât are de plătit elevul, pe o distanţă de trei kilometri nu vor fi decontaţi mai mult de 26 de lei, pentru patru kilometri se decontează 28 de lei, pentru cinci kilometri se decontează lunar 30 de lei, la sumă adăugându-se câte doi lei pe fiecare kilometru. Suma maximă decontată de guvern este de 120 de lei pentru naveta pe un drum de 50 de kilometri.

Abonamentele sunt, însă, de trei ori mai scumpe. De exemplu, un abonament pe şase kilometri emis de firma Prystil, unul din cei mai importanţi operatori de transport în comun din zona Roman, costă 110 lei pe lună. Un abonament pentru distanţe cuprinse între 7 şi 10 kilometri costă 125 de lei, la fel ca şi cel pentru distanţele de 14 şi 15 kilometri, pentru care Ministerul Educaţiei decontează 48, respectiv 50 de lei. Cel mai scump abonament emis de Prystil este pe distanţa de 38 de kilometri şi costă 240 de lei, dublu faţă de suma decontată de Ministerul Educaţiei pentru 50 de kilometri. “Noi nu putem face reduceri de preţ la abonamente. Pentru a evita aglomeraţia, elevii beneficiază, însă, de curse speciale, pe fiecare traseu, atât dimineaţa, în jurul orei 8, cât şi la încheierea cursurilor. Aceste autobuze circulă în perioada anului şcolar”, a spus Ion

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 9 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 26 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 43 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 47 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 19 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 10 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°