Oleksandr Sevidov, antrenorul lui Karpaty Lvov, aşteptase probabil momentul ăsta o viaţă întreagă. Când arbitrul a fluierat finalul meciului cu Şahtior, câştigat cu 3-2, omul care acum doi ani stătea pe banca ilustrei Krîmteplîtsia Molodijne s-a îmbrăţişat cu ai săi, apoi s-a dus repede spre Mircea Lucescu, întinzându-i, arogant, mâna. Echipa sa trăsese de timp tot meciul, arbitrul a fluierat pentru ei, gazonul a fost foarte prost, însă Sevidov a avut pretenţia să dea mâna cu Mircea Lucescu, antrenorul care domină fotbalul ucrainean şi, de ce nu, pe cel mondial de mulţi, mulţi ani. Evident, a fost refuzat de românul care a descoperit şi va mai descoperi aproape toţi jucătorii de top din lume.
Nu râdeţi, aşa ar fi putut arăta un comunicat scris de PR-ul lui Lucescu după a doua înfrângere din doar 9 etape pentru echipa care a câştigat 5 dintre ultimele 6 titluri în Ucraina. La finalul partidei, antrenorul lui Karpaty, Sevidov, s-a dus cu mâna întinsă spre Lucescu, însă a fost expediat aşa cum alungi un câine maidanez care ţi se bagă, umil, în suflet. Din două gesture scurte cu mâna dreaptă, românul ajuns la 68 de ani a refuzat să dea noroc cu Sevidov, în timp ce mâna stângă îi stătea înfiptă în fundul buzunarului de la pantaloni.
Cum a interpretat un fost angajat - chiar fostul vicepreşedinte - al departamentului de PR de la Şahtior gestul lui Lucescu? Mark Leviţki: “Nu merită să-i mai spunem Mister! Niciun mare antrenor, Guardiola, Ferguson sau Ancelotti, nu ar fi procedat aşa”.
Grosolan, nepoliticos, lipsit de eleganţă, incorect politic, refuzul de a da mâna cu un antrenor rival nu este o invenţie a lui Lucescu, au mai făcut-o Domenech, Wenger şi chiar Ferguson. Diferenţa este că ieşirile românului se repetă ciclic, descalificându-l pe omul care trăieşte în pielea antrenorului de succes.
Acum doi ani şi jumătate, d
