Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pâine din Maramureş fără documente, depistată de poliţiştii sălăjeni

Publicat in Magazin Salajean, luni 16 septembrie 2013 ·

Poliţiştii sălăjeni au constatat, în perioada 9-13 septembrie, două infracţiuni de evaziune fiscală, au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 17.760 de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în intervalul menţionat, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie, poliţiştii sălăjeni au efectuat 41 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice şi au verificat 119 mijloace de transport.

Astfel, au fost constatate două infracţiuni la Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.360 lei, din care zece 10 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, una la OUG nr. 12/2006 şi 15 la alte acte normative). De asemenea, poliţiştii sălăjeni au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 17.760 de lei.

Tot în perioada menţionată, conform sursei citate, oamenii legii au indisponibilizat o autoutilitară aparţinând unei firme din judeţul Maramureş, care a fost identificată în trafic transportând pâine, fără documente justificative. Pe lângă autoutilitară, a fost confiscată şi pâinea în valoare de 481 lei.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, la acţiunile precizate, au participat 97 de poliţişti: 10 din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, 58 poliţişti de ordine publică, 20 de poliţişti rutieri şi nouă de la transporturi feroviare.

comments

Poliţiştii sălăjeni au constatat, în perioada 9-13 septembrie, două infracţiuni de evaziune fiscală, au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat, în vederea confiscării, bunur

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 27 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 56 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°