Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi bebeluşi au murit în condiţii suspecte în spitalul de la Hunedoara

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 septembrie 2013 ·

Poliţia efectuează cercetări referitoare la condiţiile în care au decedat doi bebeluşi născuţi săptămâna trecută la spitalul din municipiul Hunedoara. Este vorba despre o fetiţă de şase zile care a încetat din viaţă duminică seara şi un băieţel care se născuse sâmbătă dimineaţa şi a murit în noaptea de duminică spre luni.

Sâmbătă dimineaţă soţilor Buruiană li s-a spus că naşterea băieţelului lor, David, a decurs în bună regulă, iar copilul este sănătos. După o zi întreagă de tăcere, luni dimineaţa li s-a comunicat că băieţelul lor a încetat din viaţă.

Mama băieţelului se numeşte Irina Buruiană, are 32 de ani, este din Deva, mai are doi copii (un băiat de 13 ani şi o fetiţă de 11 ani) şi venise la Hunedoara după ce mai multe cunoştinţe au lăudat serviciile medicale oferite aici, pe secţiile de obstetrică-ginecologie, respectiv, neonatologie.

O relatare terifiantă

Cumnata mamei, Luminiţa Mureşan, povesteşte că situaţiile suspecte au început să apară încă din ziua naşterii. "Pe sarcină totul a fost în regulă. A venit momentul naşterii. Cumnatei mele i s-a rupt apa, am venit cu ea la spital, apoi am fost poftită să aştept afară, după ce mi s-au dat asigurări că voi fi anunţată despre cum decurg lucrurile. Asta era sâmbătă dimineaţa. Au trecut însă ore bune, fără niciun semn din partea personalului medical. Am mers eu în secţie şi mi s-a spus că totul a decurs normal, mama şi băiatul sunt în stare bună. Chiar ni s-a spus că băiatul avea 3,1 kilograme, că a primit nota 10 la naştere (maximul scorului Apgar stabilit imediat după naştere – n.red.) şi că putem merge liniştiţi acasă. Duminică, mama s-a ridicat din pat şi s-a dus în salonul nou născuţilor să vadă dacă îl poate alăpta. Nu l-a găsit acolo. L-a găsit în salonul de terapie intensivă. Nu-i spusese nimeni că sunt probleme cu bebeluşul.

Copilul avea mai multe urme de ace şi o bran

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

23°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°