Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii pot cere subvenţia pentru vacile din ogradă

Publicat in Magazin Salajean, luni 16 septembrie 2013 ·

Peste 4.000 de crescători de bovine din judeţul Sălaj sunt aşteptaţi începând de marţi la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru a-şi depune cererile pentru plăţile naţionale directe complementare.

Pentru acest an, au fost stabilite noi reguli pentru acordarea subvenţiei pe cap de animal. Astfel, fermierii trebuie să deţină minim trei capete de bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013, iar exploataţia să fie înregistrată în Registrul Naţional. „Sprijinul financiar se acordă şi pentru tineretul bovin cu vârsta de minim şapte luni, cu condiţia ca fermierul în cauză să deţină şi minim trei bovine de minim 16 luni”, a declarat Călin Perneş, directorul APIA Sălaj.

Anul trecut, peste 4.800 de fermieri sălăjeni au primit subvenţii în valoare de 12 milioane de lei, pentru un efectiv total de 24.000 de capete de bovine. Pentru 2013, oficialii APIA Sălaj se aşteaptă ca numărul cererilor depuse să scadă, ca urmare a modificării anului de referinţă. „Până acum condiţia era ca animalele să figureze în exploataţie în 2008. În aceste condiţii, după doi ani, spre exemplu, fermierul putea să solicite ajutor financiar, deşi nu mai deţinea bovinele în cauză. Modificarea anului de referinţă, în 2013, va duce la o diminuare a numărului de cereri. Tot în scădere estimez că va fi şi numărul de bovine pentru care se vor depune cereri”, a explicat oficialul APIA Sălaj.

Cererile se preiau până cel târziu în 28 octombrie.

comments

Peste 4.000 de crescători de bovine din judeţul Sălaj sunt aşteptaţi începând de marţi la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru a-şi depune cererile pentru plăţile naţionale directe complementare.

Pentru acest an, au fost stabilite noi reguli pentru acordarea subvenţiei pe cap de animal. Astfel, fermierii trebui

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 37 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 22 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°