Adversar inedit pentu Steaua în şaisprezecimile Cupei României. Formaţia lui Reghecampf va da piept, mai mult ca sigur pe stadionul Ghencea, cu Avântul Bârsana, club din Liga a IV-a. Formaţia provine dintr-un sat din Maramureş şi bifează astfel cea mai bună performanţă din istoria clubului.
"Este o mare sărbătoare pentru noi, începând de astăzi. Vrem să venim în număr cât mai mare la Bucureşti. Cu siguranţă voi fi pe teren la acest meci“, a spus Teodor Ştefanca, care este jucător, dar şi conducător la Bârsana. Mai mult, acesta ocupă funcţia de viceprimar în localitatea cu 4.000 de persoane şi ajută cu bani clubul.
Au trecut de Gloria şi Olimpia
Bârsana este de departe performera actualei ediţii a Cupei României. A trecut de Plimob Sighet (Liga 4, scor 8-1), Unirea Dej (L3, 2-1), FC Maramureş (L3, 2-1), Olimpia Satu Mare (L2, 2-1) şi Gloria Bistriţa (L2, 3-2). Vedeta echipei este Alin Chibulcutean, mijlocaş care are peste 150 de jocuri în Liga I, pentru Gloria şi Pandurii.
Viceprimarul din Bârsana a fost cel mai bucuros când a aflat că echipa sa a picat cu Steaua, pentru că e suporter al formaţiei campioane
Meciurile echipelor Steaua, Rapid, Dinamo şi Petrolul vor fi transmise de ProTV şi sport.ro
Adversar inedit pentu Steaua în şaisprezecimile Cupei României. Formaţia lui Reghecampf va da piept, mai mult ca sigur pe stadionul Ghencea, cu Avântul Bârsana, club din Liga a IV-a. Formaţia provine dintr-un sat din Maramureş şi bifează astfel cea mai bună performanţă din istoria clubului.
"Este o mare sărbătoare pentru noi, începând de astăzi. Vrem să venim în număr cât mai mare la Bucureşti. Cu siguranţă voi fi pe teren la acest meci“, a spus Teodor Ştefanca, care este jucător, dar şi conducător la Bârsana. Mai mult, acesta ocupă funcţia de viceprimar în localitatea cu 4.000 de persoane şi ajută cu bani clu