Într-adevăr, London Philharmonic Orchestra, Orchestra Filarmonică londoneză, este unul dintre colectivele simfonice europene importante. Iar cea de-a treia Simfonie enesciană, cea în do major, este una dintre capodoperele simfonismului european din prima jumătate a secolului trecut.
Voi adăuga faptul că după cei câţiva şefi de orchestră din afara ţării, după Ghenadii Rojdestvenski, după Lawrence Foster, rusul Vladimir Jurovski este dirijorul care înţelege, care împlineşte cu reală pertinenţă valorile simfonismului enescian în această lucrare, creaţie a maturităţii timpurii a maestrului; nu trecuse încă de pragul celor patru decenii de viaţă.
O tulburătoare viziune umanistă
Enescu se aliază aici acelei viziuni umaniste care însufleţeşte în aceeaşi perioadă o parte dintre vocile semnificative ale timpului, viziune care îl animă pe Arthur Honegger spre exemplu. Ororile războiului, răsturnările spectaculoase operate de revoluţia rusă, uciderea familiei ţarului, evenimente cărora le fusese aproape cu prilejul primului său turneu întreprins în Rusia, la St. Petersburg, toate speranţele unui întremător drum al unei umanităţi traumatizate, capătă la Enescu o reală dimensiune umanistă. Sunt aduse teme şi procedee ce vor fi reluate în acea monumentală frescă a devenirii umane prin suferinţă, prin înţelepciune, prin demnitate, frescă pe care o reprezintă opera Oedipe. Ultima parte a simfoniei, cea de a treia, prefigurează momentul final al operei muzical dramatice, momentul iluminării eroului, moment al trecerii sale într-o altă dimensiune spirituală. In Simfonia în do major, lucrare monumentală pentru cor, orgă, pian şi orchestră mare, structura se organizează pe modelul de triptic ce susţine o evoluţie poematică amplă temeinic construită de Jurovski.
London Philharmonic Orchestra festival FOTO Sergiu Iczkovits
Viziune originală a capodop
