TIMPURI NOI Istoria ziarului „Adevărul“ continuă după o pauză de 38 de ani. „Adeverul“ interzis de regimul comunist renaşte din ruinele oficiosului PCR, „Scînteia“, în ajunul Crăciunului 1989

Resurecţia „Adevărului“ nu este o pagină scrisă cu mândrie. Modul în care cotidianul a reapărut porneşte din teama unor ziarişti cu deprinderi comuniste în faţa unor vremuri necunoscute.

În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, pe când în Piaţa Universităţii din Bucureşti mureau oameni împuşcaţi de Armată, câţiva kilometri mai la nord, în Casa Scînteii, ieşea de sub tipar ultimul număr al ziarului „Scînteia“. Discursul lui Nicolae Ceauşescu, rostit în 21 decembrie 1989 de la balconul Comitetului Central, acoperea prima pagină. Era redactat cuvânt cu cuvânt. El nu cuprindea şi sincopa pricinuită de explozia din piaţă, în timp ce dictatorul rostea această frază: „Doresc, de asemenea, să adresez mulţumiri iniţiatorilor şi organizatorilor acestei mari manifestări populare, considerând aceasta ca o...“.

Aici s-a oprit tirania ceauşistă. Dar în „Scînteia“ tirania a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în piaţă: „...considerând aceasta ca o expresie a întregului nostru popor de a acţiona cu toată putearea, în strânsă unitate, în jurul partidului, pentru apărarea independenţie, integrităţii şi suveranităţii României“. Aceasta a fost ultima dezinformare a „Scînteii“.

La 22 decembrie 1989, ora 12.09, Nicolae şi Elena Ceauşescu fugeau cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central şi se îndreptau spre nordul oraşului. Lăsau sub ei monumentala Casă a Scânteii, plină de ziarişti speriaţi. Pentru prima dată în cariera lor jurnalistică erau liberi să facă un ziar. Ce au făcut?

„SCÎNTEIA POPORULUI“ SAU REVOLUŢIA TOVARĂŞILOR

Proces-verbal al Adunării Generale a membrilor redacţiei ziarului „Scînteia“: „Adunarea generală a hotărât în unanimitate, l