Fenomenul opoziţiei faţă de proiectul Roşia Montană are meritul incontestabil de a supune actuala majoritate şi, în general, actualul sistem de putere unui crash test în mărime naturală. Iar rezultatul este un eşec pe toată linia.

De multe ori, elementele vizibile ale schimbării so­cia­le vin după ce aceasta s-a produs. Exact în acest sens trebuie văzute şi actualele manifestaţii din mai mul­te oraşe ale României, începând cu Bucureştiul şi Clujul. Acestea vor să producă schimbarea, dar sunt deja rezultatul acesteia. Dacă vrei să vezi cât de mult a evoluat o parte a societăţii româneşti în ul­timii ani, trebuie să mergi printre manifestanţi. Ce­le două săptămâni, fără incidente semnificative, spun ceva despre dimensiunea socială şi cea an­tro­po­lo­gi­că a acestei schimbări.

Însă veştile bune se opresc aici, pentru că, din alte puncte de vedere, România pare că nu a evoluat. Iar asta se vede cel mai bine privind la modul cum a reacţionat sistemul politico-mediatic. Din zone po­litice şi mediatice aflate aparent în conflict, a venit o rafală de acuzaţii la adresa opozanţilor la proiectul Roşia Montană. În aceste zile, am putut, deci, vedea o radiografie a sistemului nostru oli­gar­hic. Acesta încearcă tot spectrul de manipulări: de la ignorare şi inducerea îndoielii, până la tentativa de a renaşte ura proletară împotriva celor din stra­dă. Oameni de presă şi chiar instituţii au fost nu numai aruncate în această luptă, dar şi sacrificate pe altarul propagandei. S-a vorbit aparent serios de miliardarul George Soros, de unguri şi de agen­turi. S-au organizat contramanifestaţii. Miturile ani­lor 1990 au fost reactivate de un personal politic şi mediatic lipsit nu numai de scrupule, dar şi de ima­ginaţie. Valul de reacredinţă şi de minciună a atins apogeul la punerea în scenă a salvării minerilor din mina-muzeu. Imaginea fabricată a primului mi­nis­tru cu