Pregătite sau mai puţin pregătite, peste 800 de instituţii de învăţământ din judeţ şi-au deschis porţile pentru elevii care au revenit, începând de ieri, în bănci. Mii de cadre didactice care vor preda în noul an şcolar vor avea în grijă aproape 100.000 de elevi, dintre care 6.390 la clasa pregătitoare, 34.103 în învăţământul primar, 32.069 de elevi de la gimnaziu şi 9.352 în ciclul liceal.
Ieri, clopoţelul a sunat şi pentru cei peste 700 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Suceava.
Şcolarii din cele 26 de clase ale unităţii, împreună cu părinţii şi profesorii, s-au adunat în curtea şcolii, acolo unde a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2013-2014. Dacă cei mai mici dintre elevi, bobocii de la clasa pregătitoare, au avut nevoie de privirea sau de îmbrăţişarea unui părinte pentru a mai scăpa de emoţii, elevii mai mari şi-au îmbrăţişat cu entuziasm colegii şi profesorii, cu prilejul revederii. Buchetele sau coşuleţele de flori nu au lipsit din mâna nici unui şcolar, iar ţinuta şcolară a fiecăruia dintre copii a fost fără cusur.
Întreaga ceremonie a fost moderată de directorul instituţiei - prof. Gabriela Mihai, care în debutul festivităţii le-a urat bun venit, din partea echipei manageriale, elevilor, părinţilor şi dascălilor. Momentul a fost urmat de intonarea imnului naţional şi de o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi ai Bisericii Sfânta Înviere.
După ce Gabriela Mihai a prezentat noutăţile anului şcolar 2013-2014, elevii celor 26 de clase au fost invitaţi, împreună cu diriginţii sau învăţătorii, în clase. Aceasta a strigat catalogul claselor pregătitoare, iar odată reunite grupele, părinţii au luat zeci de cadre cu micii şcolari.
Totuşi, pentru ca momentul să fie unul deosebit pentru boboceii şcolii, colegii din clasele mai mari le-au pregătit acestora un pod de flori. După momentul festiv de deschidere