Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Edward Snowden trăieşte sub pază în Rusia, într-o locaţie secretă

Publicat in Antena 3, marți 17 septembrie 2013 ·

Edward Snowden, fostul consultant al serviciilor americane de informaţii refugiat în Rusia, trăieşte sub pază, într-o locaţie secretă, dar reuşeşte să călătorească incognito şi aşteaptă vizita familiei sale, afirmă avocatul său într-un interviu televizat şi difuzat parţial luni, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Nu pot să spun nimănui unde locuieşte. Şi aceasta la cererea sa, fiindcă înţelegem că nivelul de periculozitate este foarte ridicat", a spus avocatul Anatoli Kucerena pentru postul de televiziune rus RT.

„Cred că este în cotinuare imposibil de spus sau de «decriptat» unde se află locul său de trai", a adăugat Kucerena.

Avocatul a mai precizat că că securitatea lui Edward Snowden este asigurată de către gărzi de corp „private".

„El se plimbă, poate călători. El călătoreşte pentru că se interesează de istoria noastră", a arătat Kucerena, precizând că „nimeni nu l-a recunoscut pentru moment".

De asemenea, Anatoli Kucerena a confirmat că tatăl, mama şi bunicii lui Edward Snowden intenţionează să-i facă vizite.

Una dintre prezentatoarele postului care a realizat interviul a scris pe Twitter că interviul va fi probabil retransmis, în întregime, pe 23 septembrie.

Snowden nu a mai apărut în public din data de 1 august, când a obţinut azil provizoriu de un an în Rusia, după ce stat peste o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, unde a sosit pe 23 iunie, venind din Hong Kong.

Citeşte mai multe despre: Edward Snowden Rusia azil politic avocatul Anatoli Kucerena interviu SUA spionaj

Edward Snowden, fostul consultant al serviciilor americane de informaţii refugiat în Rusia, trăieşte sub pază, într-o locaţie secretă, dar reuşeşte să călătorească incognito şi aşteaptă vizita familiei sale, afirmă avocatul său într-un interviu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 18 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 18 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 50 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum o ora
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Primăria Satu Mare anunță un chatbot cu inteligenţă artificială în relaţia cu cetăţenii

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primăria Satu Mare a anunțat miercuri că a introdus pe site-ul oficial un chatbot bazat pe inteligenţă artificială pentru interacţiunea cu cetăţenii, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi produc

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°