Organizatia Municipalã a PNL Bârlad are un nou presedinte, în persoana lui Ciprian Feraru, care a preluat mandatul de la Dumitru Boros si care s-a impus în fata contracandidatului sãu, seniorul Cezar Crãescu. Lupta dintre cei doi a fost decisã în sala mare a Casei de Culturã a Sindicatelor „George Tutoveanu“, unde majoritatea celor aproape 300 de delegati au decis în favoarea lui Feraru. Dupã numãrãtoarea voturilor acesta a obtinut 163 voturi, iar Cezar Crãescu 136. Pânã la momentul deschiderii urnelor, mai multi sustinãtori ai ambelor tabere au luat, pe rând, cuvântul. S-a remarcat discursul critic, chiar acid pe alocuri, al presedintelui Filialei Judetene a PNL Vaslui, deputatul Florin Ciurariu. Acesta a spus cã nu este câtusi de putin multumit de prestatia ex-presedintelui Dumitru Boros, care la alegerile locale de anul trecut a înregistrat cel mai mic scor electoral „scos“ vreodatã de organizatia din Bârlad. Ciurariu s-a arãtat dezamãgit, în plen, în special de faptul cã PNL Bârlad nu a reusit sã obtinã nici mãcar o functie de viceprimar si, cu chiu, cu vai, abia a reusit sã îsi conserve numãrul de alesi în Consiliul Local Bârlad, trei la numãr. În aceste conditii, presedintele PNL Vaslui a îndemnat audienta sã opteze pentru candidatul cu experientã politicã îndelungatã, nominalizându-l pe Cezar Crãescu. Când majoritatea a decis, foarte multi dintre sustinãtorii lui Crãescu si-au arãtat frustrarea si au spus cã intentioneazã sã pãrãseascã barca liberalilor din Bârlad.
Organizatia Municipalã a PNL Bârlad are un nou presedinte, în persoana lui Ciprian Feraru, care a preluat mandatul de la Dumitru Boros si care s-a impus în fata contracandidatului sãu, seniorul Cezar Crãescu. Lupta dintre cei doi a fost decisã în sala mare a Casei de Culturã a Sindicatelor „George Tutoveanu“, unde majoritatea celor aproape 300 de delegati au decis în favoarea lui Feraru. D