Amnesty International (AI) a anunţat marţi că a decernat cel mai prestigios premiu al său lui Malala Yousafzai, o adolescentă pakistaneză rănită de talibani la nivelul capului în urma unei campanii de promovare a dreptului la educaţie al fetelor, şi lui Harry Belafonte.
Malala va primi Premiul Ambasador al Conştiinţei 2013 împreună cu cântăreţul şi activistul american pentru drepturile omului Harry Belafonte, a precizat ONG-ul la sediul său din Londra, scrie Mediafax.
Premiul recompensează "persoane care militează în favoarea promovării şi dezvoltării cauzei drepturilor omului, dând exemplu în acest sens în cursul vieţii". El va fi înmânat de către cântăreţul irlandez de rock Bono, în cadrul unei ceremonii, marţi, la Dublin.
"Noii noştri doi Ambasadori ai Conştiinţei sunt diferiţi în mai multe aspecte, dar împărtăşesc devotamentul faţă de lupta pentru drepturile omului pretutindeni şi pentru toţi", a subliniat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International.
"Harry şi Malala sunt adevăraţi Ambasadori ai Conştiinţei care se exprimă în numele drepturilor universale, justiţiei şi demnităţii umane. Ei încurajează oamenii să le urmeze exemplul", a adăugat el.
Malala, în vârstă de 16 ani, a fost rănită de un glonţ la nivelul capului, în octombrie 2012, când talibani au atacat autobuzul şcolar în care ea se afla, acest atentat provocând val de dezaprobare din partea comunităţii internaţionale.
Ea a fost spitalizată în Marea Britanie, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. În prezent, Malala locuieşte în această ţară, iar din martie, după însănătoşire, şi-a reluat studiile, în Birmingham.
Malala s-a declarat "sincer onorată" să primească acest premiu.
"Aş vrea să profit de această ocazie pentru a le aminti tuturor că în lume există milioane de copii ca mine, care luptă zilnic pentru dreptul de a merge la şcoal