Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul suspendat din Rm. Vâlcea, Emilian Frâncu, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru corupţie

Publicat in Gandul, marți 17 septembrie 2013 ·

Primarul suspendat din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, acuzat de luare de mită, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia nefiind însă definitivă.

Conform hotărârii instanţei, Frâncu are un termen de încercare de şapte ani.

Decizia tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Aflat în arest preventiv din 26 aprilie, Emilian Frâncu va fi pus în libertate, conform normelor legale în vigoare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emilian Valentin Frâncu, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea la data faptelor, în prezent suspendat, acuzându-l de luare de mită.

Potrivit rechizitoriul trimis instanţei, la începutul anului 2013, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme de arhitectură un proiect cu denumirea "Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea", având ca obiect amenajarea unei pieţe publice, a unei parcări subterane şi a unui pasaj pietonal. Costul serviciilor de proiectare a fost stabilit la aproximativ 200.000 de euro.

Primarul din Râmnicu Vâlcea a fost denunţat de administratorul firmei de arhitectură, după ce Frâncu i-ar fi cerut 20.000 de euro, respectiv 10 la sută din suma de 200.000 de euro atribuită pentru contractul de prestări de servicii. Frâncu ar fi condiţionat semnarea actelor privind încheierea, derularea şi executarea contractului de prestări servicii de acordarea sumei de 20.000 de euro, au notat procurorii în rechizitoriu.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări servicii şi după plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primăria Râmnicu Vâlcea, în 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei să îi dea, printr-un intermediar, 50.000 de lei. De această dată, Frâncu ar fi cond

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 45 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum o ora
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°